Legea privind industria naţională de apărare, iniţiată de parlamentarii PSD, Titus Corlăţean, Ion Mocioalcă şi Niţă Constantin, a fost promulgată de președintele Iohannis. Preşedintele a semnat, luni, decretul pentru promulgarea actului normativ, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Legea privind industria naţională de apărare, prin care se stabileşte că obiectivele referitoare la protejarea intereselor naţionale de apărare se realizează prin susţinerea efortului de înzestrare a instituţiilor din cadrul forţelor sistemului de apărare a fost adoptată luna trecută de către Senat, în calitate de cameră decizională.
Propunerea legislativă are ca obiect crearea cadrului legal privind industria naţională de apărare, reglementându-se organizarea sectorului pe domenii de activitate strategice, restructurarea şi regruparea de capacităţi, stimularea investiţiilor, creşterea competitivităţii şi diversificarea produselor specifice domeniului, precum şi participarea la activităţile industriei europene de apărare.
Diana RADU
