Autoritățile locale din Băile Herculane au lansat un proiect prin care speră să ajungă la o analiză concretp a situației în care se află stațiunea în momentul de față, dar și a așteptărilor pe care turiștii le au de la ceea ce a fost cândva principalul punct de relaxare și wellnes din estul Europei.
În acest sens, a fost lansat un chestionar pe o platformă online care îi așteaptă pe turiștii care au vizitat măcar o dată Herculanele cu o serie de întrebări care să clarifice reputația actuală a stațiunii dar și pașii care trebuie urmați pentru îmbunătățirea condițiilor pe care zona le pune la dispoziția vizitatorilor.
„În atenția turiștilor care au vizitat și intenționează să viziteze stațiunea Băile Herculane: Chestionarul de față face parte dintr-o cercetare realizată de Primăria Orașului Băile Herculane, pentru a determina interesul turiștilor în vizitarea stațiunii”, informează autoritățile locale.
Chestionarul de față face parte dintr-o cercetare realizată de Primăria Orașului Băile Herculane, pentru a determina interesul turiștilor în vizitarea stațiunii în cazul în care aceasta ar fi reabilitată și serviciile oferite la momentul actual în zonă.
Ideea face parte din proiectul ”Conservarea și valorificare patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Băile Herculane”, realizat de Primăria Orașului Băile Herculane prin intermediul PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020, AXA PRIORITARĂ 7, PRIORITATEA DE INVESTIȚII 7.1 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.
Participarea este voluntară, nu sunt solicitate date personale, astfel că participanții la studiu își pot păstra anonimatul. Răspunsurile vor fi folosite numai în scop de cercetare și nu vor fi comunicate nimănui în această formă. Va fi studiat numai procentul respondenților care au o părere sau alta.
CHESTIONARUL poate fi completat în doar câteva minute apăsând AICI
Alexandra JURCA
