Deportații în Bărăgan, la Moldova Nouă, să vadă locurile în care s-a murit pentru câștigarea libertății!

modelmic+editorial

O delegațiea a Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan a fost prezentă sâmbătă la Moldova Nouă, pentru a vedea locurile în care, sub asuprire comunistă, mii de oameni au murit în încercarea disperată de a traversa Dunărea spre libertate.

Autoritățile locale au decis chiar că ororile comunismului nu trebuie lăsate în umbră, iar eroii care s-au jertfit pentru câștigarea libertății trebuie amintiți mereu și cinstiți așa cum se cuvine. Astfel, la Moldova Nouă va fi ridicat un monument în cinstea acestora, anunță primarul Adrian Torma.

„Sâmbăta am avut deosebita onoare să petrec câteva ore cu o delegație a Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, care au venit în zona noastră pentru a vedea locurile în care sute sau mii de români au murit încercând să traverseze Dunărea spre calea libertății și eliberării de regimul comunist. În 2016 nu avem voie să uităm ororile comunismului și, ca atare, am luat decizia ca în mandatul meu de primar să ridicăm un monument în cinstea acestor adevărați EROI”, explică primarul Torma.

Edilul-șef s-a arătat extrem de emoționat si mișcat de poveștile reale de viață trăite de acești oameni minunați.

„Să nu uităm că noi nu avem vârstă. Trebuie să murim tineri, în picioare, drepți ca brazii și tari ca stejarul și stâncă românească.  Dar niciodată să nu te agăți de sus, ci să ai picioarele bine înfipte în pământul patriei”, au fost cuvintele pline de patriotism și demnitate față de glia strămoșească, ale unui patriot care a stat în pușcăria comunistă peste 10 ani.
 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei