Luptători de top ai României, în „recital“ la Polivalenta din Reșița!

Lupte

Sala Polivalentă din municipiul Reșița găzduiește la acest sfârșit de săptămână Campionatul Național Individual de Lupte U23, la care participă cei mai buni luptători români, medaliați la campionate europene și mondiale, cu vârsta sub 23 de ani.

Regalul sportiv al luptelor libere are loc sub oblăduirea Primăriei Reșița și a Consiliului Local, dar un rol important în alegerea Reșiței ca oraș organizator al acestui campionat l-a avut Adrian Dacica, viceprimarul municipiului și unul din cei mai merituoși antrenori pe care i-a dat orașul nostru la nivel național. Despre aceasta vorbesc rezultatele de excepție la nivel național, balcanic și european pe care Dacica le-a obținut cu elevii săi de-a lungul ultimelor decenii.

 

La Reșița, în afara prezenței celor 200 de sportivi cu vârsta sub 23 de ani, se află și președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, cel care și-a exprimat bucuria de a reveni la Reșița, în orașul dintre munți, și a salutat prezența imensă a sportivilor în orașul nostru în aceste zile. Mai mult decât atât, Pârcălabu, care a vorbit despre importanța obținerii medaliei de bronz la Olimpiada de la Rio, a afirmat că la Reșița va fi constituit un Centru de Excelență, având în vedere performanțele remarcabile obținute în decursul timpului de luptătorii reșițeni. „Aici la Reșița va lua ființă un centru și mai puternic iar orașul dumneavoastră a fost și va fi o pepinieră foarte importantă pentru luptele libere din România“, a afirmat președintele FRL, Răzvan Pârcălabu.
În plus, secretarul Federației Române de Lupte, Grigore Alin, a precizat că la acest Campionat Național participă peste, campioni naționali, europeni dar și mondiali la lupte dintre care amintim Alina Vuc, Răzvan Covaci, Vlad Maria, Cristina Ințe și alți sportivi de valoare.

Acesta a mai menționat că se dorește organizarea unei competiții de mare anvergură la Reșița pentru juniori 3 și 4. Pentru 2017, Reșița s-a înscris din nou pentru organizarea acestui campionat. Viceprimarii Reșiței, Adrian Dacica și Paul Vasile, au oferit plachete pentru conducătorii luptelor libere din România și pentru antrenorul lotului olimpic, Anatol Guidea, cel care s-a arătat impresionat de buna organizare a campionatului de la Reșița.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei