Nu ştiu dacă omul resimte frica şi în paradisul intrauterin, dar ştiu că s-a demonstrat că frica este una din trăirile primordiale ale noastre. Atât de controversată şi de hulită, frica stă, totuşi, la baza societăţii, care nu s-ar fi făcut, sfidănd naturalul, dacă nu ar fi existat această emoţie puternică, de a cărei rapidă procesare este responsabilă o parte a creierului despre care mulţi nici nu ştiu că există – amigdala cerebrală. Frica este generală, firească, naturală, iar absenţa ei este patologică psihologic. Omul a inventat societatea pentru că i-a fost frică de multe; de şerpi, păianjeni, tunete, război, animale, foc, viitor, hoţi, necunoscut, monstruozităţi, vrăjitoare, diavoli, vîrcolaci, accidente, numărul 13, ceasul rău…Curios este că, după ce a inventat societatea, ierarhia, senioria, statul şi legea, omului a început să-i fie frică de semenii săi într-un grad mult mai înalt decât îi era când trăia sub imperativul naturalului!
Căutând etimonul cuvântului “frică”, vom da de un filon nesperat de poezie, grecescul “phrike” descriind suprafaţa încreţită de vânt a mării (!) şi fiind traductibil prin “fior” sau “frison”; este “pielea de găină”, provocată de frig sau teamă. Alături de frică, dar separată de ea stă angoasa, care vine din latinescul “angustus”, însemnând “strâmt”, şi de la “angor”, care înseamnă “a gâtui”; cum foarte frumos explică cineva în “Dilema veche”, frica este externă, epidermică, în timp ce angoasa, ca teamă difuză de necunoscut, este “cardiologică”! Frica este o emoţie firească, în vreme ce angoasa e boală curată!
De ce le este oamenilor cel mai frică? Dacă privim lucrurile la nivel european, vom găsi o situaţie tipică de diferenţiere între frica generală si aceea particulară: pe primul loc în rândul cetăţenilor UE, cu 48 %, se situează frica de imigraţie, iar pe locul doi, cu 39 %, este frica de terorism. Când este întrebat, însă, de ce îi este frică în plan personal, europeanul pune pe locul întâi creşterea preţurilor (45 %), iar pe cel de-al doilea prăbuşirea sistemului de pensii, sănătate şi securitate socială (34 %), imigraţia fiind retrogradată pe locul 11, iar terorismul pe locul 15! În plan personal, europeanul mediu pare să simtă intuitiv că probabilitatea de a muri de mâna unui terorist este aproape egală cu aceea de a muri de trăsnet.
Spre deosebire de europeanul mediu, românului mediu îi este cel mai frică de îmbolnăvirea membrilor familiei (51 %), creşterea preţului la alimente (30,6 %) şi creşterea taxelor şi impozitelor. Românii îşi manifestă, astfel, neîncrederea în sistemul de sănătate, încrederea scăzută în politica alimentară şi de preţuri, precum şi faţă de politica bugetară, în general. Se poate lesne observa că europeanul se teme de economical impredictibil, în timp ce românul se teme mai degrabă de politicul predictibil, dar rău intenţionat!
Lipsa de încredere a românilor în sistemul social şi politic devine şi mai evidentă atunci când li se cere să identifice sursele de protecţie în faţa pericolelor care-i induc frica: 90,4 % pun pe primul loc propria persoană, pe locul doi, familia şi pe locul trei, pe Dumnezeu! Este de remarcat, nu fără îngrijorare, că statul şi sistemul politico-instituţional lipseşte cu desăvârşire din pilonii de sprijin ai românilor în faţa fricii, marea majoritate crezând doar în virtuţile protective ale spaţiului intim privat!
Am insistat asupra acestor statistici pentru a identifica, alături de cei interesaţi, cauzele acutei lipse de preocupare a oamenilor normali, simpli, obişnuiţi faţă de apropiatele alegeri parlamentare. Oricine are un dram de curiozitate şi vrea să afle opinia acestora cu privire la interes sau dezinteres, importanţă sau banalitate, dorinţă sau apatie riscă să se aleagă, în cel mai bun caz, cu o ridicare de umeri, dacă nu cu o înjurătură neaoşă, cu trimiteri la matricea primordială!
Că oamenii sunt dezamăgiţi şi că nu le mai pasă este, pe undeva, justificat şi de înţeles, dacă privim la găunoşenia exerciţiilor democratice precedente, la promisiunile deşarte ale partidelor, la comportamentele aberante ale liderilor politici, toate având ca rezultat creşterea sărăciei, inechităţii şi polarizării sociale! Mai grea de înţeles şi de ingurgitat este reticenţa oamenilor la nou, privirea şi aplecarea neîncrezătoare spre partidele noi sau spre noile “personalităţi” care bat la porţile consacrării în tărâmul politicului; un Dragnea, cu toate metehnele lui, este mai bine focusat decât un Nicuşor Dan, pentru că oamenii, de bine, de rău, ştiu la ce se pot aştepta sau la ce nu se pot aştepta de la primul, în timp ce al doilea rămâne un ilustru necunoscut! Faţă de Dragnea şi potenţele şi impotenţele lui, oamenii simt frică, în timp ce faţă de Dan simt o teamă difuză, vecină cu angoasa! Mai pe şleau, de Dragnea ne e frică să nu cumva să procedeze ca şi până acum, adică să mintă şi să înşele iar, în timp ce în cazul lui Dan, pe lângă teama că va avea metehnele clasice ale politicienilor (şi le are!) vine şi teama difuză că s-ar putea să vină şi cu alte metehne, mult mai mari şi mai grave!…
La fel este şi în cazul partidelor: alegătorii ştiu cam la ce se pot aştepta din partea partidelor “clasice”, PNL şi PSD, care au trecut şi doctrină, bunele şi relele lor sunt previzibile, înainte de a fi vizibile! Ambele sunt de preferat, spre exemplu, în competiţie, faţă de schimonoseala libertaroidă a unei ALDE care, precum şoferii beţi, semnalizează la dreapta şi o ia la stânga! Nu avem nici o garanţie că acest comportament nu se va perpetua şi după alegeri, pentru că nu găsim argumente nici măcar în calitatea reprezentanţilor acestui presupus partid! Frica de PSD sau PNL este naturală, pe când angoasa faţă de ALDE, USR sau PMP este patologică…
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
