Zilele trecute, un fost student dintre aceia mai bunicei la carte, dar căzut prematur prizonier într-ale căsătoriei şi dornic de-o scurtă evadare, m-a căutat până a dat de mine, fluturând în colţul buzelor o întrebare cu multe mâncărimi: să-i spun care-i diferenţa dintre un guvern politic şi unul tehnocrat! Era cât pe ce să pic în capcana platitudinilor şi să mă dedau la explicaţii despre responsabilitate şi legitimitate, adică exact genul de baliverne de care el se putea cel mai lesne lipsi, dar m-am repliat repede şi i-am spus că deosebirea este asemănătoare cu aceea dintre râie şi lepră…M-a privit cu ochi ceţoşi, de funcţionar public la care i-ai confiscat şpaga şi m-a întrebat care-i una şi care-i alta; nu mai aveam scăpare, aşa că i-am spus că râia-i cel politic, iar lepra-i cel tehnocrat! De ce? Simplu, lepra-i mult mai gravă, dar te poţi scăpa prin vaccin, în vreme ce de râie, omenirea nu se va scăpa niciodată!
Ne-am aşezat la o cafea, era limpede ca lumina zilei şi apa Ozanei că omul nu avea nici un chef să meargă acasă prea repede şi am început să-i dau exemple despre acuitatea durerii sociale în condiţii de lepră versus benignitatea suferinţelor provocate de râia politică. Concret, un prim exemplu îl avusesem chiar înainte, la întâlnirea deloc întâmplătoare cu reprezentanţii unei asociaţii de creştere a animalelor dintr-o comună din judeţ, mai de către munte şi pădure. Oamenii îşi spuneau păsul şi năduful cu obidă, scrâşnind printre dinţi a lehamite şi înjurătură: cu o zi înainte au fost călcaţi de doi inspectori de la sanitar-veterinară, cu ordin de la ştabul lor să-i controleze la sânge şi la oi şi mânioşi foarte că n-au găsit oile acasă! Păi, cum să găsească oile acasă în mijlocul săptămânii, când ele-s pe munte şi nu-s navetiste, că doar n-au tramvai, cum vrea să bage la Reşiţa…să vină şi veterinarii măcar sâmbăta, când s-or repatria pentru week-end!…Acuma, nici veterinarii aceia nu erau neoameni, înţelegeau situaţia, dar erau mânaţi în bătălie de ştabul de la Reşiţa, pus pe-o stare conflictuală soră cu moartea şi politica…Cum, de ce? Pentru că oierii, bată-i norocul, sunt liberali, iar primarul comunei e PSD-ist, ca şi ştabul ăla cărpănos, iar oierii trebuie pedepsiţi pentru cum au votat în alegeri!…Şi ce dacă la putere e un ministru tehnocrat? Acela-i la Bucureşti, iar ştabul şi primarul sunt aici, mânca-i-ar lepra să-i mănânce!…
Studentul meu dă semne că pricepe; aha, guvernul e la Bucureşti, e cât se poate de tehnocrat, dar la „talpa ţării” tot vechii funcţionari aplică legea, care, vrem-nu vrem, sunt ai PSD-ului în majoritate, că el a fost la putere cel mai mult timp! Poate „tehnocratorul” acela să ţipe mult şi bine la Bucureşti, că în teritoriu tot PSD-ul dictează, ba încă o face mai abitir şi cu folos, că n-are nicio răspundere…!
Şi-atunci, la ce bun să mai păcălim lumea cu tehnocraţia, care, vezi bine, nu-i decât cioara vopsită? Să luăm, bunăoară, cel mai nou exemplu naţional, cel cu concursul pentru posturile de directori în şcolile patriei (aici, studentului meu îi sclipesc ochii, subiectul e fierbinte). L-au organizat tehnocraţii, că funcţionau directorii PSD-işti sau liberali, cu delegaţie, de patru ani de zile…iar nu ştiu ce matracucă de la UE tot urlă să dăm politica afară din şcoli, printr-un concurs profesional de elită! A fost concursul fără imixtiuni politice? Ei, aş, s-avem pardon, cum ar zice conul Iancu…dacă a fost nevoie, s-au făcut şi derogări de la regulamentul de organizare, că de aia e regulament, să câştige cine trebuie, dacă-i rudă sau prieten cu partidul! Iar fraierul de ministru tehnocrat…ce ştie el cu ce se mănâncă învăţământul în teritoriu? A mers pe mâna unor cercetători-filosofi şi filfizoni de la Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei, colţ cu ministerul şi le-a dat directorilor o primă probă despre ce are în permanenţă măgarul şi ce are în permanenţă pantoful (chiar au fost întrebările acestea!); că, dacă le dădea o probă de scriere după dictare în limba română, directorii ar fi picat pe capete (chiar ştiam amândoi câţiva care ar fi picat cu brio!)…Un test psihologico-cognitiv, din cele pe care le dădeau, pe vremuri, aspiranţii la munci informative, în Securitate, la care Europa a renunţat de peste 25 de ani…
M-am despărţit de multişor de studentul meu, dar, rememorând întâmplarea, îmi dau seama că avea perfectă dreptate să-şi pună întrebările acelea! Decât un guvern de tehnocraţi autişti, la Bucureşti, iar în teritoriu, haos şi vraişte, la cheremul celui mai puternic şef de partid sau partidului cel mai bine învârtit la nivelul funcţionarilor publici, nu-i mai bine să se lupte deschis (era să spun cinstit, Doamne, iartă-mă!), cu aceleaşi arme, pentru adjudecarea puterii şi exercitarea ei? Până la urmă, tot se ajunge la un echilibru, sau într-o zonă a echilibrului în care nimeni nu-şi mai permite să-şi facă de cap!
Şi, dacă-i vorba de echilibru, judeţul Caraş-Severin chiar că stă relativ bine, faţă de alte judeţe! Am în faţa ochilor ultimul sondaj, făcut profesional şi neutru, de un institut cu experienţă şi prestigiu în domeniu, care ne poate da speranţe în privinţa echilibrului: la noi în judeţ, acum conduce PSD, cu 42 procente, urmat îndeaproape de PNL, cu 38! Nu-i deloc rău pentru nicicare şi, cu puţin efort, s-ar putea ajunge la paritate…şi, când armatele sunt egale, diferenţa o vor face „generalii” sau strategiile!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
