Fostul rector al Universității Eftimie Murgu din Reșița, Doina Frunzăverde a susținut astăzi o primă conferință de presă în calitate de membru al ALDE, filiala Caraș-Severin. În prezența celor doi co-președinți, Ionela Kovacs și Ioan Țundrea, Doina Frunzăverde a vorbit de motivele care au îndemnat-o să se implice în politică, precum și de o posibilă candidatura la alegerile parlamentare din decembrie.
Frunzăverde a declarat că a decis să intre în politică deoarece își dorește o schimbare a legilor, în special a celor care se referă la universitățile regionale. Fostul rector a UEM a mai precizat și că soțul ei, fostul președinte al CJ Caraș-Severin nu este implicat în acest proiect:
„Până acum soțul meu a făcut politică, de acum înainte o voi face eu. Am hotărât acest lucru cu toată convingerea. Am trăit anul trecut și încă trăiesc momente pe care nu am crezut că le voi trăi vreodată. Fiind soție de politician le-am văzut cum a gândit și a acționat întotdeauna pentru binele comunităților și binele cetățenilor. Am reușit să văd anii trecuți cum distinși parlamentari ai județului Caraș-Severin în loc sprijine universitatea regională, în mare suferință, la fel ca și celelalte 25 de universități regionale, au fost la București pentru a încerca să o înfunde.
A fost pentru mine o realitate pe care n-am putut să bănuiesc că există și vreau să vă spun că dacă voi fi politician și dacă județul Caraș-Severin va hotărî să mă trimită, prin cetățenii săi, în Parlament, voi fi în primul rând un parlamentar prezent și activ. Vocea Caraș-Severinului se va auzi cu siguranță în Parlamentul României. Voi acționa în interesul cetățenilor din acest județ, îi voi consulta pe toate proiectele de legi, care ne interesează. Ca rector al UEM, în opt ani, un singur parlamentar din acest județ, și nu din acest mandat, m-a întrebat cu privire la un proiect de lege”.
Adeziunea Doinei Frunzăverde la ALDE Caraș-Severin a fost votată în unamitate, a ținut să precizeze Ionela Kovacs, aceasta adăugând că intrarea Doinei Frunzăverde în partid reprezintă un câștig pentru filiala județeană. Kovacs a negat și zvonurile conform cărura intrarea lui Frunzăverde în ALDE ar fi produs tensiuni în interiorul filialei județene.
La rândul său, Ioan Țundrea a dorit să îi ureze succes Doinei Frunzăverde în viitoarea sa activitate politică, fiind însă de părere că aceasta va avea de trecut peste o serie de obstacole provocare de faptul că este soția lui Sorin Frunzăverde.
Cei doi lideri ai ALDE nu au dorit încă să dezvăluie cine va reprezenta partidul la alegerile parlamentare și ce poziție va a ocupa pe listele ALDE Doina Frunzăverde.
Karina TINCUL

Daca faci politica cum ai condus universitatea,ori ca si sotul tau, poti sa te lasi de acum!
I******e ! Ce a făcut femeea asta tu nu o sa faci nici 1% … freacă menta in continuoare ! Poate te vei simți mai bine ! Nu vorbi in necunoștință de cauza !
Felicitari stimata doamna !
Hahahaha politica.
Se tin toti de scaun de parca ar fi barca de salvare
Lasa-ne mamae….lasa-ne!
Traducere….sotul are interdictie la functii asa ca preiau eu de fatada, cu el la platane ca intotdeauna. In viata trebuie sa sti cand sa te opresti. Dupa ce ai devalizat judetul si nu ai miscat un deget pentru el desi aveai posibilitatea ca ministru (fara sa te coste nimic), continua sa te apese grija pentru cetateni? Multam, dar o ducem bine si singuri. Contra exemplu…Boc (un om pe care personal nu-l agreez)…..ce a putut face omul ala pentru Cluj de la platane……chapeu!
Daca ALDE accepta in randulile ei aceste specimene, sa se duca dracului! Nu-l votez! Si 90% din potentialii votanti se vor departa de ALDE.
Va uram succes doamna Frunzaverde!
Mai scapam de frunza, borduz si alte s.le cand crapa, ori ei ori noi si nu stiu cum sa spun, dar ar mai trebui sa traim si noi ca ei au facut-o pe carca noastra mult si bine.SA DISPARA DIN JUDET!
Cu alte cuvinte Madame Frunzaverde incearca sa se protejeze de eventualele consecinte penale ale muncii prestate la UEMR. Imunitatea ce i-o confera postul de deputat este ceea ce urmareste si nicidecum vreun alt scop maret.