Stau de multe ori şi mă întreb dacă reţelele de socializare sunt un lucru bun şi benefic pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor normali sau, dimpotrivă, dăunează rău şi grav sănătăţii mentale individuale şi colective; şi, oricât mi-aş frământa mintea, nu ajung la nici un rezultat, găsesc un argument pro şi unsprezece contra, după care scorul se inversează, într-o sarabandă fără cap şi fără coadă…
Ce-o fi mai bun? Mai puţină informaţie şi informare, sau, dimpotrivă, informaţie cu ghiotura şi toptanul, îmburghiată în creierele mai lucide sau mai înfierbântate ale ciolovekilor din toate mediile şi stările, în numele accesului la informaţie şi dreptului la transparenţă, lăsându-l pe fiecare ipochimen să aleagă ce-i bun şi îi place şi să zvârle cât acolo ce nu-i convine?
Dintre toate segmentele piramidei vârstelor, tineretul pare cel mai avid de informaţie şi cel mai predispus la a se închina la multiplele altare ale noii religii, al cărei zeu suprem este Internetul şi ale cărei adevărate temple sunt reţelele de socializare; între tineret şi Internet s-a statornicit, într-un timp relativ scurt, o chimie atât de fină şi de complexă, încât, cel puţin pentru mine, cele două categorii nu mai pot fi separate şi aproape că-mi vine să propun contopirea lor, inclusiv în DEX, într-o categorie nouă şi cuprinzătoare, căreia să i se spună „tinernet”!
Tinernetul zilelor noastre este atât de pătruns, chiar înrobit reţelelor de comunicare-socializare, încât pare definitiv orbit şi incapabil să priceapă că este prizonierul ameninţat, nu cu o armă cu două tăişuri, ci cu o adevărată bombă cu explozie întârziată. Plantată nu sub talpă sau în mână, ci direct în creier!
Să mă explic: rolul informaţiei şi, mai departe, rolul procesării şi comunicării ei este sporul de cunoaştere, care urmează să aibă, ca finalitate, una morală, a binelui, şi una imorală, a răului, care poate fi înţeles şi ca bine parţial, ca polarizare şi pauperizare! Unde este informaţie, acolo nu este numai cunoaştere, ci şi manipulare, în sensul şi folosul deturnării adevărurilor şi scopurilor şi monopolizării puterii, foloaselor şi bunurilor! Posesorul şi utilizatorul de tastatură se crede un semi-zeu, uitând sau ignorând că are în faţă şi un ecran, prin care îi sunt strecurate subtil în subconştient şi conştient suficiente lucruri care să-l readucă la starea de pigmeu sau plebeu! Tastatura şi ecranul devin drogul tinernetului, care, ameţit de perspectiva revoltei imediate şi inutile, uită că tastatură şi ecran are şi cealaltă categorie, „guvernetul”- şi ştie să le folosească mult mai bine şi în folos propriu, pentru că are bani, deci specialişti în manipulare!
E nevoie de argumente! Iată unul: de vreo două-trei luni se vehiculau pe reţele diferite „ştiri” cu temă, care nu puteau decât să-l pună pe gânduri pe observatorul cât de cât avizat. O primă temă, scoasă de la naftalină ori de câte ori cercurile puterii reale simt nevoia perdelei de fum, era a nemernicului de Parlament, care nu lasă Justiţia să-şi facă datoria şi să-i ducă „la galere” pe aleşii răufăcători, gen Gabriel Oprea şi alţii… O alta era legată de presupuse privatizări cu cântec, ale Portului Constanţa, Aeroportului Otopeni, Poştei Române… şi cam atât, că n-a mai rămas mare lucru de vândut! O alta era legată de implicările potenţial-probabile ale membrilor actualului cabinet în viitoarele alegeri parlamentare. În fine, alta, oarecum hilară, era legată de presupusa încercare de compromitere a directorului general al DNA de către „agenturili străinii”. În subsidiar, membrii guvernului muşcau şi ei momeala, intrând în clinciurile politice, afirmând vrute şi nevrute despre parlamentari şi clasa politică şi bătând câmpii despre o nouă clasă, de parcă aceasta ar fi un Făt-Frumos născut peste noapte din miere, lapte şi levănţică şi aterizat fără avort sau forceps, direct în poala poporului elector! Cine era principalul destinatar, potenţator şi colportor al prostiilor debitate pe reţele? Evident, tinernetul!
… N-a trecut prea multă vreme şi bomba a explodat, risipind perdeaua de fum şi aruncând un halou suficient de transparent ca să se vadă care era principala temă şi ce nu ar fi trebuit să vadă ţara întreagă: luni, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, punând capăt, în acest fel, unei crunte bătălii la vârf dintre cercurile de putere şi de interese care gravitează în prejma şi jurul conducerii ţării! O bătălie dintr-un război care nu se mai termină şi care, probabil nu se va termina niciodată, de vreme ce miza lui sunt puterea şi banii, câştigată de tandemul DNA-SRI, în defavoarea SIE şi, probabil, Preşedinţiei!…
Acum, tinernetul atât de oripilat de acţiunile senatorilor în apărarea imunităţii lui Oprea (imunitate care nu există…dar cum să le spui asta celor surzi şi orbi?!) ar trebui să se dumirească de ce a fost atât de bombardat cu acest caz de două parale pentru lumea civilizată: cine l-a ajutat pe preşedinte să-l numească director pe MRU? Răspunsul ţine de memoria scurtă: Oprea, cu ceilalţi 56 de parlamentari UNPR! Pe cine a deranjat tare această numire? Axiomatic, pe cei din conducerea SRI, dar şi pe procurori, pentru că, dacă lucrează profesionist şi respectă legea, SIE nu aduce informaţii relative la corupţie, decât dacă ele pun în pericol Statul Român! Pe cine a „trădat” Oprea, cu prilejul numirii lui MRU? Simplu: pe ştabii şi baronii PSD, care voiau omul lor acolo! Concluzia: ca să dispară MRU, trebuia să dispară Oprea şi UNPR! Zis şi făcut!
M-aş bucura ca tinernetul care citeşte aceste rânduri să se întrebe, măcar, dacă nu-i bine să stea mai mult pe gânduri când este îndemnat să iasă în stradă ca să facă politică…Pentru că, dragi tinerneţi, politica este pentru partide, parlament şi guvern şi nu este a străzii! Strada produce revoluţii, dar nu-s coapte nici vremurile, nici obiceiurile şi nici oamenii pentru acest lucru! Aşa că, vorba lui Mark Twain, tare potrivită pentru reţelele de socializare, „haideţi să ne drăcuim cât mai avem timp, în rai nu ni se va permite”. Dar frumos, civilizat şi fără a ceda impulsului de a face politica în stradă! Politica e ca ceasul – i se văd doar limbile, nu şi „rotiţele” (n-am de gând să plagiez, cred că am citit pe undeva minunea asta)!
Şi m-ar mai bucura foarte mult ca, ori de cîte ori vedem pe reţelele de socializare „stiri” ca cele de mai sus, ale „guvernetului”, să ne spunem că nu-i vorba decât de o altă încercare de a ne determina să uităm că nu avem locuri de muncă, salariile şi pensiile sunt foarte mici şi că suntem poporul cel mai sărac al Europei! Să ştim să ne aşezăm în afară, dacă nu deasupra acestei minunate ziceri a lui Umberto Eco, definitorii pentru mulţi dintre noi: „Reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care, până acum, îşi spuneau părerea numai în baruri, în faţa unui pahar cu vin, fără să facă vreun rău comunităţii”!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
