Investiție în parcul industrial din Reșița, în curs de finalizare! Peste 700 de noi locuri de muncă!

modelmic

Prima investiție majoră realizată în parcul industrial din Reșița, zonă în care au fost investiți în urmă cu câțiva ani aproape 12 milioane de euro și care ulterior a fost practic lăsată de izbeliște, începe să prindă contur. Suedezii de la Autoliv au decis să se extindă în Reșița și să ridice aici o hală industrială și o clădire cu destinația de birouri, în cele două locații urmând să își desfășoare activitatea sute de persoane. 

„În prezent, sunt în curs de finalizare lucrările de construire a halei industriale în care va funcționa unul din punctele de producție ale companiei Autoliv România. Aceasta va cuprinde la parter o zonă de producție, o zonă de depozit și anexe iar la etaj spații tehnice și birouri. În cursul zilei de ieri, a fost turnată placa de beton utilizându-se o cantitate de 1.000 m3 de beton.

modelmic

De asemenea, în curs de execuție se află lucrările de construire a clădirii unde vor funcționa birouri care va fi compusă la parter din birouri, grupuri sanitare și vestiarele aferente personalului lucrător iar la etaj se va amenaja o amplă sală de mese cu o terasă deschisă, zonă de birouri, săli de meeting și grupurile sanitare aferente”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Reșița.

modelmic

Conform reprezentanților administrației locale, suprafața totală a construcției este de 5.465 mp, urmând să fie realizate și toate anexele tehnice necesare bunei funcționări a clădirii (centrală termică, cameră pompe și rezervor incendiu etc.) și se va executa amenajarea terenului cu platformă deșeuri, protejată cu o copertină metalică, platforme pentru parcaje și zone cu rampe de încărcare/descărcare pentru autocamioane.

modelmic

După terminarea lucrărilor, investitorii au de gând să mute întreaga activitate de pe zona în care se lucrează în prezent, pe cea nou construită. De asemenea, odată extins spațiul de lucru, Autoliv are în plan și noi angajări, urmând să fie create peste 700 de noi locuri de muncă.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Marius

    Autoliv se muta in sediu nou.
    Unde sunt cele 700 noi locuri de munca?
    Povesti nemuritoare…
    Atata lauda, de parca ar fi reusita secolului, s – au turnat 1000 mc…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei