Șansă deosebită pentru tinerele din Reșița, dar și din împrejurimi, care își doresc o carieră în actorie: regizorul Iura Luncașu organizează săptămâna aceasta o preselecție la Reșița, pentru a o găsi pe una din protagonistele următorului său film. Pelicula, care îi va avea în distribuție, printre alții, pe Codin Maticiuc, Dorian Popa, Gheorghe Visu, Radu Gabriel și Augustin Viziru, va fi filmată în județul Caraș-Severin, în municipiul Reșița și zonele învecinate.
Presecția va fi organizată duminică, 11 septembrie, la Sala Lira a Liceului de Artă Sabin Păutza din Reșița, de la ora 11:00, fiind căutată o tânără de 16-18 ani, pentru unul din rolurile principale. Cele care vor trece de preselecții vor fi chemate luni, 12 septembrie, la Cinema Dacia din Reșița, pentru castingul final.
Pentru moment nu se cunosc prea multe detalii despre viitorul proiect al lui Luncașu, dar cu siguranță acesta va putea fi urmărit în cinematografele din România, precum și în țările în care există comunități importante de români, cum ar fin Spania, Italia sau Canada.
Iura Luncașu, considerat de mulți „părintele telenovelei românești”, s-a născut în Basarabia, venind în România la vârsta de 16 ani. A debutat ca actor de teatru, iar mai târziu și-a îndreptat atenția spre televiziune, unde a regizat mai multe seriale care au bătut recordurile de audiență. Cea mai recentă producție a lui Luncașu a fost comedia romantică „Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, film care a debutat în cinematografele din România în luna aprilie a acestui an.
foto: paginademedia.ro
Karina TINCUL
