Palatul Cultural din Reșița, reabilitat în cadrul unui proiect transfrontalier!

modelmic

Palatul Cultural din Reșița, una din clădirile simbol ale municipiului de pe Bârzava ridicată în urmă cu aproape 90 de ani și  care a fost afectată de inundațiile de acum doi ani, ar putea trece în viitorul apropiat printr-o serie de lucrări de reamenajare și reabilitare. Totul, în cadrul unui proiect inițiat de Teatrul de Vest din Reșița, în colaborare cu Teatrul din Vârșeț. Planurile sunt mari și includ, pe lângă aceste lucrări, și o serie de investiții în aparatură de specialitate, precum și inițierea unui program de gratuități pentru persoanele defavorizate din Reșița. 

Concret, este vorba de un proiect de două milioane de euro inițiat de cele două teatre sub denumirea de „Cultura, instrument al îmbunătățirii vieții oamenilor”. Conform directorului Teatrului de Vest, Nicolae Dumitru Vlădulescu, în cadrul proiectelui ambele clădiri ar urma să fie reabilitate:

„Am reuși să facem acest lucru, după 6 ani de când s-a dat în folosință teatrul. Sigur am avut neșansa să dea inundația aceea peste noi, am avut noroi inclusiv în sală. Din acest motiv mi-am și dorit proiectul acesta, ca să pot să repar ce a stricat ploaia. Valoarea este de un milion pentru noi și un milion pentru teatrul de la Vârșeț.

În ceea ce privește partea noastră de proiect, trebuie reabilitată clădirea Palatului Cultural, trebuie reconsolidată, zugrăvită. Aș vrea să aduc o ușoară modificare scenei, care este prea înaltă și avem de îmbunătățit tehnologic teatrul, vreau să mai pun un set de cel puțin 30 de reflectoare și intenționăm să facem un studiou de înregistrări care este absolut necesar unui teatru”.

Conform lui Vlădulescu proiectul transfrontalier are mari șanse de a fi aprobat, el trebuind să mai treacă de o singură comisie. Răspunsul final cu privire la soarta acestuia ar urma să fie cunoscut undeva la mijlocul lunii septembrie.

Palatul Cultural din Reșița a fost ridicat în perioada 1928-1929 la inițiativa Asociației Urbariale a Plugarilor Români din Reșița, după planurile arhitectului Iosif Victor Vlad. Clădirea, singura cu influențe brâncovenești din  Caraș-Severin, a trecut printr-o serie de reamenajări în anii ’70 când a fost transformată în cinematograf, iar mai apoi a beneficiat de reparații în anul 1982, atunci când a fost modernizat și centrul civic al Reșiței. Ultimele lucrări la clădirea Palatului Cultural au avut loc în perioada 2007-2010, la inițiativa Consiliului Județean Caraș-Severin.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei