VIDEO: Agrement ilegal la 3 Ape! Fostul primar din Brebu Nou și administratorul pontoanelor își fac de cap printre turiști

modelmic

Cu toate că, atât în fața reprezentanților IPJ și cei ai Apelor Române, cât și în fața presei, administratorul pontoanelor de la Trei Ape a negat vehement existența unor skijet-uri în zonă, și implicit a ativităților de agrement motorizat, cititorii Reper24, intrigați de haosul creat în stațiunea montană vin cu dovezi care demonstrează exact contrariul.

Potrivit Apelor Române, „a fost dispusă măsura către SC Perla Trei Ape Prod SRL de a interzice accesul pe lac a ambarcațiunilor cu motor termic de pe amplasamentul pe care îl administrează”, dar se pare că la Trei Ape afaceriștii influenți fac legea.

Fără a ține cont de poluare, de zgomotul asurzitor care răsună în toată stațiunea, dar mai ales de pericolul iminent la care îi expun pe turiștii care se chinuie să se țină la suprafață printre valurile cauzate de ambarcațiunile motorizate, proprietarii de la Agil, Iosif Bordea, cel care a fost și primarul comunei Brebu Nou, și fratele său, își turează în voie skijet-urile în fiecare weekend, printre saltele, hidrobiciclete și înotători.

Din imaginile primite zilele acestea de la un cititor se poate observa cum administratorul Sc Perla Trei Ape SRL ia lecții de menținere a echilibrului pe flyboard, stropind turiștii de pe pontoane, fiind încurajat serios de unul dintre afaceriștii Bordea.

„În videoclip se observă cum LIBER VLAD (administratorul Perla Trei Ape) aterizează cu flyboardul pe ponton fiind așteptat de fratele fostului primar BORDEA IOSIF şi felicitat pentru isprava lui”, explică cititorul Reper24.

Clipurile video vin la doar o zi după ce Reper24 publica un material în care reprezentanții Sc Perla Trei Ape SRL susțineau sus și tare că: „Noi nu avem nicio legătură cu această situație, noi deținem un singur skijet omologat pentru situații de urgență, nu pentru agrement. Am văzut că există și alte ambarcațiuni de acest fel pe lac dar nu sunt de la noi”.

CITEȘTE ȘI: HAOS, jeg și pericol de înec! Ski-nautic ilegal pe lacul Trei Ape

De asemenea, Apele Române susțineau la jumătatea lunii august, atunci când au fost sesizate de către turiști, că vor lua măsuri pentru remedierea situației. Controale s-au făcut cât se poate de superficial, se pare, asta în condițiile în care nici poliția și nici reprezentanții Apelor Române nu au reușit până acum să aplice vreo sancțiune.

Până când cineva va lua măsuri, să sperăm că agrementul ilegal de la Trei Ape nu va cauza niciun înec, iar haosul, gălăgia și poluarea vor putea fi remediate de greu încercata natură.

 

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei