Paradoxurile democraţiei (IV): Românii – campionii indiferenţei în faţa sistemului de privilegii

​Înainte de a trece la analiza acţiunii patronatului în cadrul trinomului guvern-sindicate-patronat, de a cărui funcţionare şi înţelegere depinde bunăstarea românului pălmaş, se cuvine să facem o incursiune într-un alt calup semnificativ al radiografiei indiferenţei noastre, şi anume în tăcerea noastră vinovat-cabotină în faţa imensului sistem de privilegii creat şi manipulat de Statul Român, în diversele lui forme şi segmente de funcţionare. 

​

​Dincolo de definiţiile lui de dicţionar, privilegiul înseamnă că ceva sau cineva are dreptul să obţină sau să aibă mai mult din ceva decât semenii lui! Este expresia inechităţii şi stâlpul de bază al injustiţiei sociale! Într-o lume în care este mai mult decât clar că nu putem fi egali (parcă şi divinităţii îi place mai mult diversitatea decât egalitatea!), sistemul privilegiilor, vechi de când lumea şi durabil cât ea, dă dimensiunea inechităţii, imoralităţii şi insecurităţii vieţii de zi cu zi! Când o naţiune vrea cu tot dinadinsul să se piardă, dă frâu liber privilegiilor! Iar acest libertinaj nu se poate produce decât cu complicitatea întregii naţiuni, pentru că, în acest caz, toleranţa şi indiferenţa nu sunt altceva decât complicitate!

​Ne-am obişnuit, dintr-un soi de comunitate şi platitudine intelectuală specifică spiritelor mărunte ca, atunci când e vorba de privilegii, să privim şi să arătăm cu mânie proletară către parlamentari, salariile lor şi pensiile lor speciale, fără să realizăm că, în felul acesta, mutăm albia râului pe jgheabul morii celor care arată spre parlament tocmai pentru a ne deturna atenţia de la adevăraţii privilegiaţi, de la clientela politico-economică reală a partidelor şi grupurilor de interese! Este drept că privilegii au şi parlamentarii; dar, pe lângă cele ale altor categorii de privilegiaţi din zona guvernului, a sindicatelor, a companiilor de stat, a apărării şi siguranţei naţionale şi a informaţiilor cu caracter public, drepturile suplimentare ale parlamentarilor sunt simple glume!

​Este dificil să trecem în revistă întregul evantai al sistemului de privilegii construit cu migală de Statul Român, sub falsul comandament al nevoii de stabilitate şi „prosperitate”, aşa că ne vom mulţumi cu câteva exemple, din domeniile cele mai vizibile şi importante; bunăoară, vom furniza onorabililor cititori topul celor mai mari salarii ale managerilor companiilor de stat din ultimele 6 luni: 1) Tarom, 16.622 euro/lună; 2) CFR S.A., 14.570 euro/lună; 3) Poşta Română, 12.834 euro/lună; 4) Romatsa (o armată de indivizi care cântăresc avioanele în zbor!), 12.079 euro/lună; 5) Compania Energetică Oltenia, 6.592 euro/lună; 6) CFR Marfă, 6.341 euro/lună…Vă imaginaţi că lista poate continua, loc mai e destul până la salariile miniştrilor sau ale parlamentarilor, care nu depăşesc nicidecum 2.000 euro/lună! Dar nu în mărimea acestor salarii, şi ea strigătoare la cer pentru românul de rând, stă curiozitatea situaţiei, alături de inexplicabila noastră toleranţă, ci în faptul că, exceptând Romatsa, toate celelalte companii înşiruite pe listă înregistrează pierderi! „Te plătesc regeşte, dar ai grijă de pierderea mea!”…

​Schimbăm acum registrul şi intrăm în sistemul privilegiilor din domeniul apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice (ultimul segment fiind cel mai modest şi cu bun-simţ). Aici, pe lângă salarii, care depăşesc simţitor salariul mediu net pe economie, pe lângă alte sporuri pentru haine, stres şi…condiţii grele, pe lângă pensiile speciale – şi mă opresc aici, că deja aud zăngănit de arme şi epoleţi! – mai există şi o modă ciudată, a asociaţiilor, ONG-urilor, comitetelor, academiilor şi altor forme indecente şi obscure de căpuşare şi sugativare a bugetului de stat, toate la un loc constituind, poate, cel mai obscen sistem de privilegii la nivel naţional!

Avem Academia Română, necesară şi justificată, jos pălăria în faţa „nemuritorilor”! Dar ştiaţi că mai avem, de pildă, şi Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, coordonată „ştiinţific” de MApN, MAI şi SRI, fondată în 2012 de academicianul-plagiator Gabriel Oprea, care are 100 de membri, din care 50 titulari şi 50 corespondenţi? Această „academie” se vrea spuma ştiinţei şi gândirii în domeniul apărării, securităţii, înarmării şi dezarmării, dar nimeni nu cunoaşte numele „academicienilor”!

Mai mult, păducherniţa asta e compusă în cea mai mare parte din foşti ofiţeri şi informatori ai vechii Securităţi şi, deşi în statut scrie că trăieşte „din fonduri proprii”, fiecare titular primeşte o indemnizaţie viageră egală cu a membrilor Academiei Române, iar corespondenţii primesc jumătatedin ea…din bugetul statului! Altfel spus, 50 de indivizi primesc în jur de 4.000 lei/lună numai pentru că respiră, că altceva nu fac, iar alţi 50, câte 2000!

Academia aceasta funcţionează în condiţiile în care în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” (fosta Academie Militară) funcţionează Centrul Naţional de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, „furnizor de produse strategice ale mediului de securitate”, finanţat gras de la bugetul de stat…ca să nu mai vorbim de celebrul Colegiu Naţional de Apărare, care funcţionează tot sub această tutelă, dorindu-se a fi „cea mai înaltăformă de învăţământ politico-militar din România”, dar fiind în realitate o şcoală „masterală” pentru piloşi semi-analfabeţi şi agramaţi, în acelaşi timp cel mai important filon pentru viitorii miniştri din ţara noastră, absolvită de nume ilustre, ca Elena Udrea, Vasile Blaga, Anca Boagiu ş. a.!

Şi mai avem şi Academia Naţională de Securitate şi Organizarea Apărării, organism nonguvernamental, non-profit, „centru inovator privat de excelenţă care promovează cultura şi securitatea” (am citat din statut, ca să vedeţi cât de agramaţi sunt academicienii!), cu sediul în strada Cuza Vodă, dar funcţionând în Palatul Parlamentului, de unde poate căpuşa bugetul mai uşor…

Să trecem rapid prin sistemul informaţiilor publice şi mass-media statală: aveţi măcar idee de cât are salariul, nu preşedinţii Televiziunii sau Radio România, ci un biet directoraş de studio local de radio ”naţional”? În jur de 3.000 euro/lună! Cei drept, nu vin toţi din bugetul statului, o parte vin din venituri proprii…dar tot din PIB-ul naţional se cheamă că sunt! Şi se speteşte pentru ei, nu glumă!…

​E cazul să mă opresc, pentru că ar trebui să dăm alte exemple, din domeniul justiţiei, spre exemplu, unde, vorba cronicarului, „se sparie gândul”! Salariile judecătorilor sunt mari, dar chiar sunt muncite din greu; însă nu-s decât simple mizilicuri în raport cu diversitatea şi dimensiunea privilegiilor din sistem!

Să nu ne mirăm, atunci, că pentru noi, muritorii de rând, nu mai rămân bani pentru salarii şi pensii decente! Avuţia naţională nu este altceva decât un imens ciur cu supape, care se deschid doar la comanda şi plăcerea celor privilegiaţi, sub buna rânduială şi supraveghere a Statului Român, pe care, în inconştienţa şi comoditatea noastră, îi tolerăm la infinit!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru