La mai bine de trei luni de la alegerile locale, situația financiară a Reșiței este tot mai incertă. Pentru că a găsit Primăria plină de datorii și subvenții neplătite, actualul edil Ioan Popa își pune inevitabil reșițenii în cap, luând decizii care sunt, pe cât de necesare, pe atât de intrigante pentru cetățeni.
Astfel, s-a tăiat din gratuitățile oferite pensionarilor pentru transportul în comun, s-a renunțat definitiv la o serie de investiții planificate înainte de mandatul de primar al lui Popa, sau s-au amânat lucrări și investiții pentru a direcționa momentan cât mai mulți bani spre plata datoriilor.
În ultima categorie se încadrează și una dintre investițiile despre care Stepanescu a vorbit câteva luni bune înainte de a ajunge pe mâna justiției.
Este vorba despre construirea unei baze de recuperare medicală, proiect care ar fi presupus o sumă de 820.000 de lei. Din această sumă, o parte o reprezintă bani alocați din vânzarea cabinetelor medicale de pe raza orașului, fonduri care nu pot fi investite decât în scop medical.
Cu toate că Stepanescu încerca precipitarea începerii lucrărilor și vedea realizarea acestei invetiții ca pe o necesitate pentru reșițeni, actualul primar, Ioan Popa, este de părere că Primăria Reșița are chestiuni mult mai importante de acoperit cu banii respectivi.
„Este o necesitate medicală pentru reșițeni. Am găsit o locație deja existentă pentru că nu aș vrea să cheltuim banii pe construcția de imobile. Este vorba de un imobil vizavi de Poliție în zona Luncă, lângă grupul școlar acolo unde noi considerăm că se pretează o asemenea investiție. Va fi un bazin, vestiare, anexe, spațiu medical, tot ceea ce e nevoie pentru ca acolo reșițenii, și nu numai, să se bucure de posibilitatea recuperării din punctul de vedere al afecțiunilor locomotorii”, explica Mihai Stepanescu în timpul mandatului său.
Cum banii proveniți din vânzarea cabinetelor sunt blocați, autoritățile locale nu se pot folosi decât de restul sumei alocate din bugetul local care trebuie redirecționați spre datorii. Lucru care se va și întâmpla în viitorul apropiat.
„Banii din vânzarea cabinetelor sunt blocați într-un fond de rezervă cu destinație specială. Acei bani sunt în bugetul local, blocați, de acolo nu pot fi utilizați cu altă destinație. Cei 600 care vor fi redirecționați sunt surplusul din bugetul local.
Un buget se construiește plecând de la venituri și cheltuieli. Cheltuielile propuse de cele șase centre de cost ale Reșiței au fost aproape duble față de venituri și atunci s-a tăiat de la fiecare. În acest an, dacă nu redirecționăm din investiții înapoi în cheltuieli riscăm să intrăm în incapacitate de plată. Să nu credeți că eu am o bucurie din a nu face bazine sau trotuare, dar suntem într-o situație critică în care avem datorii neachitate la furnizori de peste 3 ani. Trebuie plătite, nu avem ce să facem, de unde să iau banii aceștia?”, explică primarul Ioan Popa.
Alexandra JURCA

bine,bine pana acum, dar de salariile burtanosilor, curvetelor, “familiilor angajate” si camarilei stepanesciene cand va atingeti domnule primar?
Sa nu indrazniti sa spuneti ceva de Stepanescu de rau ca sefa de la evidenta populatiei va mananca in dinti.Zilnic ne aduce aminte ca sub Bretonel am dus-o bine, bine era si daca castiga Crina asa..vedem noi cu taietelu..
Un articol interesant ! Sa facem o analiza scurta: Stepanescu isi dorea o investitie de unde urma sa ia spaga. Popa iși dorește același lucru, doar că este “problema” mult prea caldă. Credeți că din camarila liberală condusă de Hotnogu (cel care-i face aranjamentele lui Popa) și cea a tinerilor liberali – Apostol -, nu se gaseste oarescine sa faca acea constructie ? Ca sa fim intelesi: Stepanescu a furat cu unii, Popa fura cu altii, iar Crina, a furat cu amandoi… Exista dovezi in acest sens. Dar, toate vin la timpul lor !
Stimate domn, din anul 2009 nu mai fac parte din PNL. Iar, ” jocuri” cu atat mai putin ma intereseaza sa fac. Cu stima, Dorinel Hotnogu.
Domnule Hotnogu, se cunoaste faptul ca Vela, Marcel, v-a dat afarar pentru “jocurile” cu Vali Bosneag. Bine, este de notirietate relatia care merge mai departe. Dar, in acelasi timp, credeti ca resitenii sunt idioti ? Nu conteaza faptul ca nu mai sunteti penelist. L-ati sfatuit pe Popa in campania electorala. Trebuie sa-si plateasca factura, nu-i asa ? Dar, dupa cum spuneam, vor mai fi vesti. Toate la timpul lor ! Cu aceeasi stima…