Paradoxurile democraţiei (II).Românii – campionii toleranţei faţă de guvernanţi

Paradoxurile democraţiei (II)

Românii – campionii toleranţei faţă de guvernanţi

N-am avut în România, după 1989, nici un prim-ministru care să nu merite să fie judecat pentru trădarea propriei ţări şi a propriului popor!

Dintre toţi, Adrian Năstase pare a fi campionul unei versatilităţi politico-economice care a dus la cele mai găunoase privatizări, în realitate adevărate vânzări de ţară şi furturi uriaşe din avuţia naţională, din averea poporului! El a permis, ba chiar a dirijat „privatizarea secolului”, adică vânzarea companiei Naţionale „Petrom” către pigmeii de la OMV, o probă clară şi ilară despre cum, dacă vor politicienii, găina poate înghiţi struţul!

O lege de bază a economiei spune că, pentru a avea bani, trebuie să încetezi să-i mai cheltuieşti; iar dacă cheltuiala e făcută fără cap şi se poate numi risipă, atunci cel care o face, indiferent dacă e bogat sau sărac, ori e prost, ori e nebun! Guvernanţii noştri au întrunit cu brio ambele calităţi atunci când au început, au desfăşurat şi aproape că au desăvârşit vânzarea de ţară prin procesul de privatizare! Spun „aproape au desăvârşit” pentru că puţine au rămas nevândute în avuţia naţională, acum, după ce s-a vândut mare parte din pământ, s-au vândut petrolul şi gazele naturale, producţia, transportul şi distribuţia de electricitate, cimentul, căile ferate, marile uzine din industria grea, marile hoteluri şi lanţuri din industria turistică, pădurile şi exploatarea lor – şi vă las domniilor voastre neplăcerea de a inventaria ce au mai reuşit să vândă guvernanţii noştri! Un raport al CIA arată că, pe diverse căi, din România s-au scurs, au dispărut pur şi simplu, peste 400 miliarde de dolari…adică nici mai mult, nici mai puţin decât 20.000 dolari pe cap de locuitor! Fiecare român este mai sărac cu suma aceasta din cauza guvernelor succesive şi a altor entităţi statale, de la justiţie la serviciile secrete, şi nu pentru că românilor nu le place munca şi nu sunt performeri ai hărniciei, cum le place conducătorilor noştri să afirme despre noi!

Calculul poate fi dus mai departe, celor 20.000 dolari pierduţi de fiecare român din pricina proastei guvernări adăugându-li-se şi o sumă indefinită, cel puţin egală sau mai mare, datorată subevaluărilor şi neevaluărilor elementelor de „avuţie invizibilă”, duse pe apa Sâmbetei prin aşa-zisul proces de privatizare, în realitate un veritabil proces de jefuire a românilor de către ei înşişi, prin guvernanţii lor. Am putea spune, rotund şi parcimonios, că toate acestea ridică suma jefuită de la fiecare român la 50.000 dolari! Care, în condiţiile de sărăcie de acum, lucie pentru mai mult de o treime din populaţie, nu-i de colea!

Să mă explic – dar trebuie să mă întorc, pentru a exemplifica, la Petrom şi la privatizarea lui. Marea companie a fost dată austriecilor aproape de pomană, iar cercurile de afaceri europene şi mondiale de atunci „bârfeau” că acesta este un nou model de afacere, în care valoarea tranzacţiei este depăşită de valoarea comisionului! Tranzacţia a fost efectuată prin Bursa de Valori Bucureşti, profund infestată politic la vremea aceea, iar supervizarea a fost asigurată de însuşi premierul de tristă amintire Adrian Năstase! Valoarea tranzacţiei, de numai 400 milioane dolari, pare o glumă dacă punem în balanţă faptul că, în 2014, OMV-Petrom a avut venituri de 8,9 miliarde dolari, iar beneficiul net a fost de 475 milioane dolari, el singur mai mare decât valoarea tranzacţiei! Să lăsăm cifrele la o parte şi să intrăm puţin în culisele privatizării: într-o recentă discuţie, un oficial al acelor vremuri din Ministerul Economiei îmi relata că, în febra încheierii cu orice preţ a afacerii, din pricina căreia primul-ministru nu mai avea somn, odată cu acţiunile Petrom le-au fost date austriecilor şi date şi hărţi de o valoare inestimabilă pentru România, date despre zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale din ţară şi de pe platforma continentală, despre prospecţiunile geologice şi clasificarea minereurilor, despre rezervele naturale strategice etc.! Practic, ceea ce le-am dat austriecilor fără plată depăşeşte ca valoare ce le-am dat pe bani, şi asta datorită grabei unui guvern şi a unui prim-ministru de a vedea cât mai repede afacerea încheiată, cu toate beneficiile ei invizibile pentru noi, dar consistente pentru buzunarele unora! Le-am dat până şi depozitele subterane de gaze naturale, rezerva strategică a ţării!

Poate că nimeni nu a ilustrat mai sugestiv comportamentul nostru, ca stat, decât premierul Poloniei care, atunci când a văzut că Statul Român a scos CFR- ul la privatizare a exclamat, consternat: „Nu ştim ce se întâmplă, dar românii au înnebunit!”.

În aceste condiţii, cu o Românie puternic decapitalizată, nu trebuie să ne mirăm că munca vie este atât de jalnic recompensată şi că poporul este atât de sărac! Mai mult, în aceste condiţii de tristă şi dezarmantă demotivare a muncii, faptul că românii nu au capotat încă şi mai reuşesc să fie competitivi la capitolul productivitate este o adevărată minune! Nu mai suntem stăpâni decât peste nişte franjuri râmase din avuţia naţională, iar la alegeri mergem degeaba, pentru că până şi guvernele ne sunt făcute de alţii! A venit Renault şi a pus ministru tehnocrat la Transporturi, pentru că are nevoie de autostrada Piteşti-Sibiu! Au venit austriecii şi ne-au pus ministru la Mediu, pentru că au nevoie de pădurile româneşti…şi lista poate continua! Şi mai vine şi UE şi ne impune să primim nu ştiu câte mii de refugiaţi, dar nu oricum, ci alocând fiecârui imigrant 1185 lei pe lună, în condiţiile în care salariul minim net pe economie este de 750 lei!…

Toate acestea trebuie reparate cumva, dar numai în condiţiile în care românii nu vor mai fi atât de toleranţi cu guvernanţii lor şi când vom înţelege ca Statul Român trebuie schimbat din temelii! Veţi spune că este imposibil; dar tot ceea ce vedem în jur a fost, cândva, imposibil!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru