Olimpicii naționali se reunesc la Râul Alb în două tabere inedite!

modelmic+editorial

În perioadele 28 iulie -3 august şi 5 – 11 august la Centrul de agrement de la Raul Alb sunt organizate Taberele olimpicilor.

La prima serie a Taberei olimpicilor participă 79 de tineri selectaţi la nivel naţional pe baza performanţelor şcolare avute în anul şcolar 2015-2016. Programul se adresează tinerilor din învăţământul preuniversitar cu rezultate deosebite în educaţia şi formarea lor profesională fiind răsplătiţi cu locuri acordate în mod gratuit în aceste tabere.

Este o măsură guvernamentală prin care MTS îşi propune să susţină activitatea de învăţare de înaltă performanţă. Se urmăreşte cu prioritate sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte în cadrul competiţiilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare.

Programul zilnic de activităţi al taberei cu elevii premianţi include workshop-uri, excursii tematice pentru vizitarea obiectivelor turistice importante din zonă, drumeţii, ateliere de aventură ce includ tiroliană şi rapel, întâlniri cu personalităţi de pe plan local, etc.

Deschiderea festivă a primei tabere a avut loc ieri în prezenţa lui Andrei Popescu, secretarul de stat pe tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. Au participat, de asemenea, Florența Albu, prefectul Judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean și Ioan Popa, primarul municipiul Reşiţa.

Organizatorii acestui proiect sunt Ministerul Tineretului şi Sportului şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei