O parte din cărbunele de pe teritoriul fostei fabrici de cherestea din Anina ar putea ajunge în viitorul apropiat în Bosnia, administrația locală fiind deja în negocieri avansate cu o termocentrală din fosta republică iugoslavă. Prețul oferit însă de bosniaci nu este pe atât de mare pe cât sperau autoritățile din Anina, motiv pentru care primarul Gheorghe Românu este în căutarea unei soluții de compromis.
Proiectul de exploatare al cărbunelui de la Anina a fost deja amânat de câteva ori, la început din cauză nu au existat toate avizele necesare pentru demararea lucrărilor, iar mai apoi din lipsa unui cumpărător, după ce termocentrala de la Mintia a intrat în insolvență. Tonele de cărbune au rămas astfel nefolosite, în condițiile în care administrația locală are nevoie de fonduri pentru derularea a diverse proiecte, mai ales că bugetul Aninei pe anul acesta a fost drastic redus.
„Au venit bosniecii și ne-au făcut o ofertă, dar este cam mică, undeva la 23 de euro pe tonă. Noi le-am cerut 32 de euro, dar nu au vrut să mai crească prețul. În aceste condiții le-am propus să le dăm 1.500 de tone de probă, la prețul propus de ei și dacă sunt mulțumuți de modul în care arde cărbunele și doresc mai mult, să crească oferta. Pentru că la prețul propus de ei, câștigul nostru ar fi foarte mic. Așteptăm acum răspunsul lor și între timp poate mai găsim și alți cumpărători. S-au arătat deja interesate două companii, una din Ungaria și una din România”, a explicat pentru Reper 24, primarul Gheorghe Românu.
Terenul pe care se află cărbunele este în proprietatea unei firme sârbe, cu care Consiliul Local Anina a încheiat un contract conform căruia 25% din profitul obținut în urma exploatării, adică aproximativ 1 milion de euro, va reveni Primăriei Anina, care va folosi banii pentru realizarea unor proiecte. Din zona situată pe teritoriul fostei fabrici de cherestea din oraș, ar urma să fie scoasă o cantitate de până la 200 de mii de tone de cărbune. Adâncimea de exploatare va varia între 3 și 9 metri, iar în locul cărbunelui se va pune steril.
Karina TINCUL
