Societatea comercială Termo Serv CET Reșița SRL, urmașa defunctelor CET 2010 și a CET Energotermului din municipiul Reșița are un nou manager în persoana lui Corvin Drăghici, numire făcută de primarul Reșiței, Ioan Popa.
Această schimbare vine ca urmare a demisiei fostului director al societății, liberalul Constantin Tarbuzan, cel care în urma constituirii Consiliului Local Ocna de Fier, a devenit viceprimar al comunei amintite.
Tarbuzan, liberalul care a traversat o perioadă benefică de ani de zile din postura de diriguitor al societăților CET 2010 și Termo Serv, atunci când la timona primăriei s-au aflat „dușmanii săi politici“ social democrații Stepanescu și Crina, a ales să rămână viceprimar la Ocna de Fier și să renunțe la salariul de la societatea în care Consiliul Local al Municipiului Reșița este acționar majoritar. Opțiunea lui Tarbuzan a condus la situația găsirii unui înlocuitor pentru Termo Serv CET Reșița.
Corvin Drăghici, noul director general al Termo Serv CET Reșița este inginer de profesie și a activat până în anul 2008 în cadrul companiei UCM Reșița, ca șef de secție pe platforma Câlnicel. Drăghici realizează în aceste zile o analiză a situației de la Termo Serv CET Reșița, concluziile urmând a-i fi prezentate primarului ales și echipei de consilieri a acestuia.

Angajații de la Termo Serv CET Reșița traversează momente dificile!
Deloc puține și izolate au fost situațiile în care am fost abordați de angajați ai societății Termo Serv CET Reșița, vizibili marcați și disperați de întârzierile îndelungi salariale și de condițiile în care își desfășoară activitatea. Actualmente, aflată într-o situație financiară dificilă, compania care se ocupă de termia unităților școlare din Reșița este restantă cu salariile angajaților pe ultima lună de zile. Oamenii vorbesc de faptul că în ciuda situației care trenează de foarte mult timp cu privire la aceste întârzieri, „șefii“ nu s-au sacrificat niciodată atunci când a venit vorba de salarii.
Așteptările de rezolvare a complexei situații la care s-a ajuns la Termo Serv CET Reșița, se îndreaptă spre noul ales al urbei, Ioan Popa, care trebuie să vină și în întâmpinarea acestor oameni, care nu au căzut din cosmos și sunt tot reșițeni. Oameni cu familii, copii și probleme de muncă nerezolvate de prea mult timp…
Sergiu TABAN

..costica tarbuzan..eternul ,,foamea-n gat”..!!
Ce?Director…..nou?si daca nu ma insel tov inginer Draghin(sau cum il cheama) parca a mai lucrat la ceva firme si din cate stiu si am auzit e cam slab de postul asta. Se pare ca partid nou pile noi, directori noi, numiti de primari si viceprimari noi….etc,etc…PNL-ule ce faceti?incet incet faceti concurenta PSD-ului?Puneti directori buni, capabili, interesati ca dupa cate se zvoneste si Termoserv si Urban-ul au castigat directori trasi la loteria vizelor pentru Botswana
Rusine cu noua conjunctura….incet incet ai ajungeti pe cei vechi!!!!!!!!!!!!