Deputatul Ioan Benga l-a interpelat în Parlament pe ministrul Dâncu!

Ioan Benga l-a interpelat

Oportunitățile de finanțare pentru reabilitarea sălii de sport a Colegiului Național Mircea Eliade din Reșița și pentru cinematograful Dacia din același municipiu, au fost readuse în Parlamentul României, de parlamentarul reșițean Ioan Benga.

Deputatul de Reșița, profesor Ioan Benga, a revenit în Parlament cu interpelarea adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind finanțarea obiectivului „Sala de sport“ din cadrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade” şi Cinematografului „Dacia”.

Într-o interpelare intitulată „Singurul bine este cunoaşterea. Singurul rău este ignoranţa“, adresată ministrului Vasile Dâncu, deputatul Ioan Benga, cel care a fost vreme de peste trei decenii cadru didactic pentru multe generații de elevi ai Reșiței, a cerut imperios reanalizarea oportunităţilor finanţării obiectivului „Sală de sport” de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, obiectiv ce se află în evidenţa Companiei Naţionale de Investiţii S.S. în cadrul programului „săli de sport”.

„Construcţia sălii va ridica gradul estetic de urbanism din această zonă, care în momentul actual este ocupată de un teren neamenajat şi total inestetic“, afirmă parlamentarul reșițean.

„Într-o altă ordine de idei, revin, cu rugămintea de a sprijini modernizarea şi dotarea cinematografului „DACIA” din Municipiul Reşiţa, judeţul Caraş Severin. Menţionez  faptul că cinematograful deţine cel mai mare ecran de proiecţie din ţară (exceptând Bucureştiul).

Cu speranţa că ne veţi sprijini aceste două demersuri vă asigur, domnule ministru, de întreaga mea consideraţie”, a formulat deputatul de Reșița, Ioan Benga, în interpelarea formulată ministrului Dâncu.  Benga a solicitat la problemele ridicate, atât un răspuns oral din partea reprezentanților ministerului, cât şi unul scris.

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Petru

    Oleaca cam tarziu… sau a inceput sa miste politicianu’ sa mai prinda un mandat… domnu’ deputat iti asezam scaunul intre tunurile din curtea Colegiului ca sa ai unde sa-ti sprijini tampla. Acuma pe final vrei sa ne arati ca poti sa pui osul la treaba? Pai daca investeai putin stres in cei 4 ani de mandat acum te puteai pregati de taiat panglici la Sala de sport… tardiv si cu subinteles (“parerea mea, care este”).

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei