Frumusețea iei românești a fost încă odată pusă în valoare la finalul săptămânii trecute, când sute de reșițeni, în frunte cu primarul ales Ioan Popa, au îmbrăcat tradiționala bluză românească și și-au dat întâlnire în centrul civic al Reșiței, unde s-au prins într-un brâu, așa cum se joacă în Banat.
Evenimentul de promovare a tradițiilor românești, inițiat de jurnaliștii reșițeni Paula și Vasile Neamțu, a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție. Spre fericirea organizatorilor și bineînțeles a participanților, ploaia a ocolit la ora derulării acțiunilor, centrul Reșiței, așa că reșițenii și cei veniți din localitățile învecinate și-au putut etala în voie frumoasele ii și dansa liniștiți pe ritmurile muzicii populare.
„Suntem la o nouă ediție, a patra, a unui eveniment extrem de important, spunem noi, un eveniment pornit din inițiativa soților Paula și Vasile Neamțu, la care Societatea pentru Cultură Metarsis, sigur nu putea să stea deoparte. Din 2013, în centrul civic al Reșiței, cu mândrie de poartă ia și cămașă populară și se dansează brâul bănățean. Iată, prin toți oamenii cu care ne întâlnim și cu care dansăm, noi mărturisim mândria noastră de a fi români și mărturisim demnitatea noastră de a purta acest arc peste timp, de a purta cămașa românească, o ie care cuprinde în ea toate dorurile femeilor românce și bineînțeles nu putea să lipsească Banatul, cu fabulosul brâu pe contratimp. De aceea am și denumit acest eveniment Timp și contratimp în identitatea Banatului Montan”, a explicat una din organizatoarele evenimentului din acest an, Camelia Duca.
Brâul a fost deschis de juniorul Cătălin Buzărin și de o senioare a jocului popular, Floarea Vela, în dans prinzându-se și reprezentanți ai unor ansambluri de muzică populară din Reșița, Zăgujeni și Padina Matei.
De la eveniment nu a lipsit nici primarul ales al Reșiței, Ioan Popa, care s-a arătat încântat de această inițiativă și care și-a etalat cu mândrie costumul popular, primit special pentru această ocazie.
„Cred că este important să ducem mai departe tradiția bănățeană și nu numai, tradiția populară din România, toate zonele ei. Este un lucru foarte frumos și pe care suntem obligați să îl ducem mai departe prin copiii și nepoții noștri. Eu mărturisesc că nu sunt un paure autentic, am crescut într-o zonă de nemți și acolo erau alte costumații, dar sunt adoptat în Câlnic ca și ginere și câlnicenii sunt pauri și atunci am primit și eu costum și îl port cu mândrie”, a declarat Popa.
Acțiunea de promovare a iei românești și a brâului bănățean a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157666935902574″]
Karina TINCUL

Din numeroasele imagini prezentate se vede clar că, în majoritatea lor, reșițenii și reșițenele care au participat ”activ” la eveniment ”au promovat” mai degrabă blugii, și alți nădragi asemenea, pantofii cu toc, după modelul pe care îl văd zilnic la tembeliziuni, rezultând un costum jumătate (pseudo)țărănesc, jumătate (pseudo)orășenesc, adică, spus mai pe șleau, cam mitocănesc… Din nefericire, cam asta este (in)evoluția generală a folclorului românesc (nu numai a costumului tradițional) în toată țara, masacrat de comuniști și distrus de urmașii acestora! Oricum, inițiativa este lăudabilă! Felicitări organizatorilor! Felicitări copiilor din Zăgujeni și Padina Matei!
Manifestarea a fost “Promovam IIA” si nu promovam costumul popular sau portul popular.
Daca nu-ti convine, organizeaza tu o manifestare de genul “Promovam costumul popular”. Esti in stare?