Președintele Partidului Social Democrat, filiala Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a confirmat astăzi în fața presei că nu va candida pentru funcția de președinte al forului județean, în locul său PSD-ul urmând să îl nominalizeze pe fostul prefect Silviu Hurduzeu. Declarația a fost făcută cu ocazia ceremoniei de înmânare a certificatelor constatatoare reprezentanților celor patru partide care au reușit să obțină mandate în Consiliul Județean Caraș-Severin, în urma alegerilor din 5 iunie.
Ceremonia de înmânare a mandatelor a fost condusă de judecătorul Rustin Ceasc, președintele Biroului Electoral Județean, în prezența prefectului Florența Albu. După cum se știe, PSD-ul a reușit să obțină 14 mandate în viitorul for județean, PNL-ul – 13, PMP-ul și UNPR-ul – câte două mandate fiecare. Conform listelor depuse de partide, și-au ridicat astăzi certificatele:
- din partea PSD: Ion Mocioalcă, Ioan Crina, Silviu Hurduzeu, Ion Spânu, Ilie Iova, Ioan-Narcis Chisăliță, Nicolae Grindeanu, Constantin Nedelcea, Romulus-Marius Damian, Valentin Boşneac, Marin Victor Tiugan, Alexandru Vuchentie Albu, Ionela Ancuța Pascu și Lenuța Ciurel.
- din partea PNL: Marcel Vela, Valeria Schelean, Jaro Marșalic Cristian Gâfu, Ioan Cojocariu, Aurel Miclea, Mircea Teodorescu, Cristian Ciobanu, Dumitru Rujan, Daniel Surdu, Constantin Lazăr, Gheorghe Dragoș și Ghiță Sporea.
- din partea UNPR: Ion Tabugan și Mihai Bona
- din partea PMP: Paul Purea și Ionuț Popovici
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669083772122″]
Mulțumit de rezultatul obținut în urma alegerilor de duminică, președintele PDS Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a confirmat că social-democrații au reușit să obțină majoritatea în viitorul for județean, putându-se baza pe sprijinul celor de la UNPR și de la PMP:
„Orice s-ar spune, nu pot să îmi ascund bucuria pentru că PSD-ul a câștigat acest scrutin pentru Consiliul Județean. Cu cei 14 consilieri vom intra în bătălia pentru președinția acestei instituții și cred că, deja, pe surse, ați aflat că negocierile pe care le-am avut cu PMP-ul și cu UNPR-ul au fost încununate de succes. PSD-ul a dat încă odată dovadă de o deschidere pentru această instituție și pentru județul Caraș-Severin, nedorindu-și mai multe funcții decât merită. Așa că o să cedăm o funcție de vicepreședinte PMP-ului și una UNPR-ului, cu UNPR-ul având și un protocol național, mai amplu, care prevede și alte județe”, a declarat Ion Mocioalcă.
Social democratul a adăugat că nominalizarea PSD pentru postul de președinte al viitorului for județean va fi Silviu Hurduzeu, iar Ionuț Popovici și Mihai Bona au fost desemnați de PMP respectiv UNPR pentru cele două fotolii de vicepreședinte.
De cealaltă parte, resemnat cu faptul că a pierdut la mustață conducerea forului județean, co-președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a ținut să mulțumească tuturor celor care au avut curajul de candida la aceste alegeri și tuturor celor care au dat dovadă de conștiință civică și au ieșit duminica trecută la vot.
„Cred că la acest ceas de bilanț fiecare are dreptul de a fi felicitat pentru o competiție democratică. Faptul că au câștigat unii sau alții, că se fac sau nu majorități, este concluzia unor voturi exprimate la un moment dat de o parte din alegători într-o urmă, dintr-o secție de votare”, a adăugat Marcel Vela.
Karina TINCUL



Daca PSD isi va impune omul la sefia CJ,am mai pierdut 4 ani din viata. Se demonstreaza astfel ca orice vot dat partidelor mici e un vot dat PSD!
N-ai pierdut 4 ani din viata,te-ai nascut degeaba daca nu ti-ai dat seama cum se trag sforile in Caras si cine este papusarul sef!Hurduzeu chiar este un om capabil si valoros ,chiar daca e PSD-ist…
Aveti perfecta dreptate, dar vina principala o poarta dreapta romaneasca care a jucat incredibil de prost cartea care o avea. Asa am ajuns ca asistatii social, pensionariii si babele satului sa decida soarta Romaniei. PNL avea ocazia sa demonstreze ca se leapada de corupti si nu a facut-o.
O mare infrangere pentru Domnul Vela de la Monte-Carlo-Caransebes,asta este adevarul!Nici in visele lui cele mai urate ,nu si-a inchipuit ca poate pierde sefia CJ!Cum e chestia cu vrabia din mana cu cioara de pe gard…sau cam asa ceva?!?!In loc sa se multumeasca cu Primaria Caransebes…pe care o lua cu 90%…a vrut ceva si mai spectaculos….mare boss la CJ !Ei…uite ca….visele de marire se naruiesc uneori intr-un mod cam brutal!La valoarea dansului,doar consilier….sa fim seriosi!
Partidele mici , nu pot funcționa fără partidele mari . Sunt sigura ca își vor îndeplini promisiunile făcute electoratului . Nu am nicio îndoială !
Felicitări !
DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE (Silviu Hurduzeu)
si pe Iova vicepresedinte