1 iunie a adus distracție, zâmbete, concursuri și multă voie bună la grădinițele reșițene!

modelmic

Preșcolarii din Reșița au avut ieri parte de distracție pe cinste, cu ocazia zilei care sărbătorește copilăria.

12

Fie că au dansat, au cântat, s-au costumat, sau s-au jucat, cert este că distracția și voia bună au fost la ele acasă în mai toate grădinițele.

La Grădinița Riki-Priki, de exemplu, micuții au avut parte de o nouă ediție a concursului Copiii au talent. Concurenții, preșcolari ai grădiniței, au oferit măsura talentului lor pe scenă, dar mai presus de aceasta au reuşit să convingă juriul de faptul că talentul trebuie urmărit şi cultivat încă din fazele lui incipiente. La demonstrațiile de dans, poezie în grai bănăţean şi poezie pentru copii, cântece și gimnastică, publicul a răspuns prin aplauze.

 

La Grădinița Dumbrava Minunată, pregătirile pentru Ziua Copilului au început încă de luni, atunci când cadrele didactice au decis că este mare nevoie ca și curtea grădiniței să îmbrace haine de sărbătoare, astfel că au așternut cu vopsea, pe toate zidurile, personajele și poveștile preferate ale micuților.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157668393156830″]

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei