250.000 de euro pentru autobuze noi! După zece ani, Bocșa are transport în comun!

modelmic

Un moment așteptat cu sufletul la gură de bocșeni a fost încununat astăzi în fața Primăriei din oraș. Două autobuze nou-nouțe au pornit pentru prima dată pe străzile din Bocșa, sub privirile uimite ale cetățenilor care nu mai credeam că acest lucru se va întâmpla.

 

Cele două autobuze reprezintă practic unul dintre cele mai importante investiții ale actualei administrații locale, un proiect care a fost gândit de mai multă vreme, dar care a așteptat fondurile necesare pentru a putea fi implementat.

Costurile necesare pentru această investiție s-au ridicat la 250.000 de euro, bani veniți din bugetul local. Cele două autobuze i-au cărat astăzi pe primii călători, în frunte cu primarul Cismăneanțu, din fața Primăriei până în Bocșa Română și retur.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157668751773972″]

„Este unul dintre momentele cele mai importante ale administrației Cismăneanțu, un moment în care putem spune că după mai bine de zece ani, orașul Bocșa are din nou transport public local. Mulțumesc colegilor mei din Primărie care și-au dat tot interesul pentru a achiziționa cele două autobuze.

Suma pe care am plătit-o pentru aceste autobuze se ridică la 250.000 de euro, ele sunt noi. Investiția era necesară pentru orașul Bocșa pentru că nu te poți numi oraș dacă nu ai transport public local. Orașul Bocșa intră pas cu pas în rândul celorlalte orașe civilizate. Mai avem mult de lucru în oraș, totul va trebui să funcționeze de acum încolo astfel încât bocșenilor să li se ofere cât mai multe servicii de calitate, servicii care să fie prestate așa cum bocșenii se așteaptă”, explică primarul Eugen Cismăneanțu.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. UnCetatean

    O minciuna: nu au trecut 10 ani de cand Bocsa nu a mai avut transport public local, prin 2009/2010 sigur avea!

  2. Ion

    Toate astea doar in campanie ! A avut grija cizmaneantu de toate ! Smeker bronzatu !… După ce câștiga vreo patru ani nu l mai vedeți la culoare ! Bucurați-va de el acum ca e peste tot !

  3. diana

    Sigur nu vor fi rentabile. Vom plati ca prosti. Este o investitie gresita. Cand mai vad si preotii aia lingai,ma dezgust.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei