La mijlocul anilor 1950 regimul comunist „național“ eliberat de moartea lui Stalin și-a întors fața spre educație și sănătate; evident la noi în România. În plină teroare, la mijlocul „Obsedantului deceniu” sistemul trebuia să etaleze grija pentru om; și unde altundeva mai bine decât în școli și în spitale.
Despre educație cu altă ocazie, astăzi despre sănătate și ce a ajuns ea în zilele noastre și, mai ales, la televiziunile noastre. Statul comunist a construit spitale și policlinici, le-a dotat și i-a plătit prost pe medici. După 1980 sistemul sanitar comunist românesc nu mai ține pasul cu dezvoltarea mondială din acest domeniu: nici din punct de vedere al medicamentației, nici din punct de vedere al tehnologiilor medicale și medicii erau tot prost plătiți. Este adevărat că-și rotunjeau veniturile prin contribuția bolnavilor, a omului a cărui viață depindea de actul medical.
După 1990 statul român post-decembrist a adus tehnică medicală nouă, medicamente de ultimă generație. Nu a renovat însă hotelier spitalele și pe medici i-a plătit la fel de prost; și ei își rotunjeau veniturile. Era o formă de „concordat”(înțelegere) între stat și medicul din România, marcat evident și el de nevoile specifice pregătirii sale profesionale, de poziția socială pe care inevitabil un medic o deține.
La nivelul clasei conducătoare din lumea medicală nimeni nu a anticipat efectele integrării României în Uniunea Europeană: dreptul liber la practică al medicilor din România pe teritoriul Uniunii Europene. Paradoxal pentru că la nivelul medicilor care conduc sistemul sanitar din România, la nivelul politicienilor cu relații în domeniu, la nivelul unor oculte care funcționează alăturat și căpușând sistemul sanitar fie individual, fie pentru interese de grup, s-a înțeles foarte bine importanța monopolului sau a cvasimonopolului furniturilor în această lume a tratamentelor, operațiilor, profilacticii, durerii sau dispariției.
Medicii tineri au plecat din țară, spitalele sunt pline de tehnologii medicale noi, dar infestate cu vechii germeni ai infecțiilor clasice; peste tot în România, în toate spitalele. O situație dezastruoasă pentru țara noastră. Sistemul medical eficient și dreptul la îngrijire medicală astăzi în România înseamnă două iluzii.
Victimele sunt cetățenii României, românii. Profitori sunt generațiile de medici care au început să se ridice în funcții de conducere după 1985 și firmele (împreună cu anturajul lor politic) care au deținut monopolul sau cvasimonopolul în domeniul medicamentelor și al produselor sanitare. Explicația: cinismul diseminat în generațiile de medici din România și de către fostul, și de către actualul regim. O ipoteză.
Sergiu TABAN
