Festivitatea inaugurării scutului antirachetă de la Deveselu de acum câteva zile a prilejuit reacții și luări de opinie diferite în spațiul public românesc, probabil caracteristic nouă, românilor. Importanți responsabili politici nu au fost invitați, alții au fost invitați și nu au participat, dar oficialii americani li s-au adresat; alții, pur și simplu nu au participat.
Astăzi ni se pare firesc că pe teritoriul României este amplasată o asemenea structură militară defensivă, un sistem antirachetă, un sistem de interceptare a rachetelor rusești care în fapt securizează teritoriul României de orice posibilă lovitură a rachetelor rusești; interceptorii sau racheta interceptor pot distruge orice rachetă lansată de ruși înainte ca aceasta să provoace distrugeri pe teritoriul României.
Repet, toate acestea par firești astăzi, în mai 2016, în realitate însă firescul de trei ori enunțat de noi este datorat demersului politic și militar, într-o singură sintagmă, politicii de stat a României din anii 1991 – 2013, o politică elaborată, asumată și desăvârșită de oamenii politici din această perioadă, atașați sistemului de valori propriu lumii europene și euro-atlantice. Cei care au înfăptuit aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, operă politică națională susținută pe deplin de români și comparabilă cu Marea Unire de la 1918, cu atât mai mult cu cât construcția acestei apartenențe la lumea civilizată (este adevărat și datorită contextului geopolitic) are șanse să dureze spre deosebire de actul unioninst de la Alba Iulia dărâmat de dictaturile roșii sau negre ce au urmat în viața Europei.
Fără a forța o asemănare cu orice preț, afirmăm că trăim în viața politică românească un „déjà vu”: așa precum făuritorii Unirii celei Mari și Statului Român Modern și urmașii lor au fost târâți și exterminați în închisorile comuniste, la fel și astăzi cei care au croit destinul României în NATO și Uniunea Europeană sunt obiectul dosarelor procuraturilor din propria lor țară.
Să fie doar un capriciu al istoriei? Vreo stranie similitudine? Nu credem. Elitele românești au reprezentat întotdeauna un pericol, nu atât în exteriorul țării, cât mai ales pentru mediocrii tenaci și lipsiți de patriotism care apar asemenea păduchilor pe frunte în viața noastră de zi cu zi.
Vom reveni.
Sergiu TABAN
