Un bărbat de 40 de ani a murit noaptea trecută pe E70, după ce o mașină l-a izbit în plin.
Din cercetările polițiștilor, se pare că victima era de loc din Armeniș și circula neregulamentar pe partea carosabilă în zona Piatra Scrisă în momentul în care a fost lovit de o mașină. Autoturismul implicat aparținea unui bărbat de 37 de ani din Timiș care se deplasa dinspre Băile Herculane spre Caransebeș.
Cel mai probabil, din cauza întunericului, șoferul nu a observat pietonul care circula nesemnalizat pe marginea drumului, lovindu-l frontal. Victima a decedat pe loc.
„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 04.00, a avut loc un accident rutier pe DN 6, în afara localității Armeniș, soldat cu decesul unei persoane. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, explică reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA
