Zece ani de Rotary la Caransebeș!

modelmic

 

Sub genericul „10 ani în slujba comunităţii”, rotaryenii caransebeşeni au sărbătorit sâmbătă, 7 mai, la Casa de Cultură „George Suru”, împlinirea unui deceniu de când clubul activează în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.

 

La momentul aniversar au participat, pe lângă membrii Clubului Rotary Caransebeş, şi reprezentanţi ai unor cluburi din ţară, dar şi din Republica Serbia, de faţă ţinând să fie şi primarul Marcel Vela, precum şi city-managerul municipiului, Nicolae Borcean, manifestarea bucurându-se de prezenţa Guvernatorului Clubului Rotary, District 2241 – România-Republica Moldova, Daniel Tănase.

„În cei 10 ani de activitate, Clubul Rotary Caransebeş a încercat şi, de cele mai multe ori, a şi reuşit, chiar dacă la început mai timid, iar în ultimii ani cu o eficienţă mai ridicată, să desfăşoare activităţi care au cuprins mai multe sfere – de întrajutorare, de ordin social, cultural, educaţional sau umanitar”, a spus, în cuvântul de deschidere, amfitrionul evenimentului, Alin Deteşan.

La rândul său, preşedintele rotaryenilor caransebeşeni, Cristian Havrileţi-Smetana, le-a vorbit celor prezenţi despre felul în care, acum un deceniu, în municipiu a luat naştere Clubul Rotary.

„În urmă cu 10 ani, un nucleu de oameni inimoşi, generoşi şi frumoşi, au reuşit să înfiinţeze acest club pentru că au avut alături de ei oameni, prieteni, cărora le-au insuflat spiritul rotaryan, au depus eforturi şi, astfel, au făcut posibilă sărbătoarea de astăzi. Nu au fost 10 ani uşori.

Au fost şi bucurii, au fost şi nemulţumiri, au fost şi neîmpliniri, dar, cu siguranţă, rezultatele intenţiilor noastre – de a face bine celor din jur – au fost meritorii. În toată această perioadă am avut alături de noi alte Cluburi Rotary din ţară, oameni tineri din Caransebeş, asociaţii, persoane cu sufletul deschis, care ne-au susţinut atât material, cât şi spiritual, în mod voluntar, în activităţile pe care noi le-am desfăşurat de-a lungul acestui deceniu”, a spus Cristian Havrileţi-Smetana. Preşedintele Clubului a ţinut să mulţumească în mod special celui mai important partener – Primăria municipiului Caransebeş –, cea care a fost mereu alături de rotaryeni.

Invitat să ia cuvântul, primarul Marcel Vela a rememorat momentele de început ale Clubului Rotary Caransebeş, subliniind că „timpul tace şi face”.

„Timpul, e adevărat, a trecut, dar a lăsat în urma sa lucruri extraordinare. Îmi amintesc cum s-a născut ideea acestui Club – într-o zi, la o discuţie cu Lucia-Lia Epure, din Timişoara, la care au mai participat judecătorul Mihail Rădulescu, Mariana Miftei şi Corina Pascotă.

Eu, acum, nu sunt membru al Clubului Rotary… Nu că nu mi-aş fi dorit, dar, fiind partener cu acest Club şi cum în România există unele legi deplasate, ca primar, m-aş fi găsit într-o stare de incompatibilitate. Atunci am avut de ales între a rămâne primar, sau membru Rotary.

Gândindu-mă că din funcţia de primar pot ajuta Clubul şi pot face multe lucruri bune şi pentru oraş, am rămas membru doar cu sufletul, iar juridic – doar un prieten apropiat. Acum, dacă nu mai candidez la Primăria Caransebeş, chiar solicit conducerii Clubului să-mi dea o adeziune, astfel încât, din 6 iunie, să devin membru Rotary”, a spus Marcel Vela.

rotary 5

Edilul a mai adăugat că, din punctul său de vedere, Clubul se coagulează pe două paliere, unul al spiritului rotaryan, şi altul al scânteii pe care rotaryenii o aprind şi care devine o flacără care poate lumina o idee sau un oraş.

Vela a ţinut să precizeze că, anul acesta, Rotary Club Caransebeş va primi finanţare pentru viitoarea expoziţie canină.

„Rotaryenii din anul 2006 mai au o datorie – să facem Drumul Crucii. Doresc să vă informez că am făcut proiectul şi, împreună cu colegii din Consiliul Judeţean, şi, dacă Dumnezeu mă ajută şi voi preşedintele acestei instituţii, proiectul va fi finalizat. Aceasta înseamnă drumul de la Muntele Mic, parţial asfaltat până la Crucea mare, care acum e a Primăriei, o parte din drum rămânând încă la Consiliul Judeţean.

Acum, împreună cu Episcopia şi cu o echipă de la Timişoara, coordonată de Cornel Hamat, am făcut un proiect extraordinar pentru acel drum, care, pe lângă instituţiile despre care am vorbit, va avea ca şi ctitor şi pe Rotary Caransebeş”, a mai spus Marcel Vela.

În discursul său, Daniel Tănase, Guvernatorul Clubului Rotary, District 2241 – România-Republica Moldova, a vorbit despre bucuria de a se găsi, pentru a doua oară, la Caransebeş.

El a amintit că în District există 121 de Cluburi şi peste 3.200 de rotaryeni. Sunt, de asemenea, peste 800 de rotaractieni, respectiv tineri între 18 şi 30 de ani care activează în cadrul unui program, şi aproximativ 1.000 de interactieni, care sunt tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, în total marea familie Rotary cuprinzând peste 5.000 de mebri, în România şi Republica Moldova.

În continuare, conducerea Clubului Rotary Caransebeş a oferit Diplome de Excelenţă reprezentanţilor celorlalte Cluburi invitate, cu toţii, indiferent că au venit de la Lugoj, Arad, Buziaş, Timişoara, Pancevo sau Reşiţa, rostind cuvinte frumoase la adresa rotaryenilor caransebeşeni.

Programul artistic al acestei manifestări a fost unul la înălţimea evenimentului, tânăra Elena Molea din Caransebeş, în vârstă de 11 ani şi câştigătoare a nu mai puţin de 270 de premii în România, Serbia, Ungaria şi Ucraina, recitând două poezii care au făcut deliciul celor prezenţi.

În ultima parte a manifestării, Alin Deteşan a făcut o prezentare a realizărilor Clubului Rotary Caransebeş în cei 10 ani de existenţă.

Sărbătoarea rotaryenilor s-a încheiat cu un bal caritabil, organizat în cursul serii de sâmbătă. Fondurile strânse cu acest prilej vor acoperi parțial cheltuielile unui proiect implementat în premieră în România, o machetă din bronz 3D, cu Centrul istoric al municipiului.

rotary 3

 

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Alin Detesan

    Multumim pentru promovare si va asteptam mereu alaturi de noi, ca de altfel pe toti oamenii de bine din Caransebes. Pentru corectitudinea articolului mentionam ca dl Daniel Tanase este guvernatorul Districtului 2241 Romania si Republica Moldova si nu a clubului. Speram sa facem lucruri frumoase in continuare pentru comunitate si ne bazam pe transparenta si pe alegerea celor mai bune solutii.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei