Cinci candidați pentru Primăria Oțelu Roșu! Edilul Luca Mălăiescu stă liniștit, nu se teme de concurență!

mala cu lungu

Cinci candidați și-au anunțat până acum intenția de a candida pentru Primăria orașului Oțelu Roșu. În ciuda competiției, actualul primar Luca Mălăiescu se arată liniștit și sigur pe șansele pe care le are de a câștiga un nou mandat în fruntea orașului din Valea Bistrei. 

Contracandidatul direct al actualului primar pare a fi Magda Lungu, a cărei candidatură a fost anunțată de Partidul Național Liberal încă de anul trecut. Sondajele făcute de PNL în Oțelu Roșu o cotau pe Lungu cu șanse destul de mari de a câștiga Primăria din Valea Bistrei sau cel puțin de a-i face o concurență serioasă lui Mălăiescu.

Ceilalți trei candidați cunoscuți până în prezent sunt: Petru Ioan Lupșac, fostul șef al Finanțelor Publice din oraș, care va intra în cursa electorală din partea ALDE, Traian Barbu, care va candida din partea Partidului Puterii Umaniste Social Liberale și Tavi Banc, care și-a anunțat intenția de a candida ca independent.

Actualul edil, Luca Mălăiescu a anunțat în urmă cu câteva luni că nu va mai candida la Primăria Oțelu Roșu, dar a revenit asupra deciziei, după cum spune el, la cererea colegilor din partid și a cetățenilor care s-au arătat dezamăgiți de hotărârea sa. În prezent, Mălăiescu se declară pregătit de campanie și afirmă că nu are nici un fel de emoții în ceea ce privește concurența:

Din punctul meu de vedere este o concurență pe care nu ar trebui să o iau prea mult în seamă. Și în 2012, când am candidat am venit din opoziție și împreună cu echipa pe care am avut-o atunci, pe care o am și astăzi, ne-am bătut cu o echipă foarte puternică la vremea respectivă. PD-ul la Oțelu Roșu chiar a avut o echipă foarte puternică, poate cea mai puternică din Caraș-Severin. Și așa cum am spus-o atunci și o repet și acum, pentru că nu mi-e rușine și frică de cineva, atunci ne-am bătut la Oțelu Roșu cu toată lumea, inclusiv cu liderii politici, cu dl Frunzăverde, cu dl Marcel Vela, chiar dacă eram în USL.

La vremea respectivă, se făceau jocurile altfel, ele se împărțeau cumva la o masă, la Consiliu Județean sau în altă parte, se împărțea județul pe placul unora sau al altora. Dar iată că am ajuns în 2016, acum lucrurile stau altfel, fiecare poate să candideze, iar cetățenii vor stabili care este cel mai potrivit să dețină funcția de primar. Și așa cum spuneam, nu am nici un fel de emoție”, a povestit pentru Reper 24, Luca Mălăiescu.

foto Magda Lungu: Facebook

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

18 Comentarii

  1. lae

    Ai mintit porcule oamenii, acum cei pe care i-ai pacalit sun impotriva ta, esti mancat fraiere o sa joci pocher, sah si barbut, o sa furi tva de la stat si altele….. dupa 5 iunie.

  2. Nicu

    Cu exceptia lui Banc toti erau in echipa ta, Magda ti-a platit benzina (ca nu aveai nici bani de benzina saracie oarba) si ti-a tinut in local chefurile fara bani, Lupsac ti-a rupt echipa lui Simi si jumatate i-a adus la tine plus banii pe care i-a adus de la agentii economici sa faci concert (vreo 14.000 euro), iar lui Barbu nu uita ca ii spuneai SA traiesti Boss.
    Saracie oarba o sa te jupoaie astia ca pe toti i-ai mintit

  3. Nec

    PAI PAPAGALUL MINNTE OAMENII CREDE CA II MAI PROSTESTE I-A FACUT SA MEARGA PE LA LAZAR SA-I ANGAJEJE, IAR ALA SARACUL HABAR NU AVEA.
    VEZI LACUL DE LA JGHIABUL-A IMPARTIT BANII OTELARILOR CU BAILA .A FOST LAC DOUA SAPTAMANI , AU FURAT BANII NOSTRII SI GATA.

  4. Elena

    Votez Luca Malaiescu!a facut multe pentru oras…Magda tu ce si facut cat si fost viceprimar?cu ce te lauzi?botox,silicoane,biroul tau explodat?…

  5. Elena

    Votez Luca Malaiescu!a facut multe pentru oras…cine ar putea sa o sustina pe Magda?cei pe care i-a mituit cu cate un sac de cartofi prin Ciresa…ne umileste fiinta asta,ne crede saraci…

    1. Emiluț

      A făcut unele lucruri bune, dar și unele “investiții” total aiurea (vezi lacul artificial de la Jgheabu). În afară de strada principală din Oțelu (DN 68), toate celelalte străzi arată ca după bombardament.

  6. Dani

    Cat tupeu…poi atunci cu USL-Ul si daca candida femeia de servici de la scoala lu’ nevastasa iesea…ar trebui sa iti fie mai mult frica de arestarea Doamnei Director ca se strange lantul…”La vremea respectivă, se făceau jocurile altfel, ele se împărțeau cumva la o masă, la Consiliu Județean sau în altă parte, se împărțea județul pe placul unora sau al altora.” Cam asa a castigat…cum spune domnul… Frica ar trebui sa-ti fie la cat rau ai facut orasului…de rusine sa nu mai vorbim…atata timp cat esti un primar penal…sau urmeaza sa fi…cum spuneam…se strange lantul :)

  7. Batranu

    Mai Lupsac iesi putin la rampa ca tu esti tata chelosului din imagine doar tu l-ai prins cum fura tva el si Marieta prin 2006, care se judeca in penal (sigur o vedem la zdup) pe Bistrita pt banii furati de la stat.
    Lovestei mortal ca stii si poti ca doar l-ai invatat pe lache cum sa fure legal.Ai toate motivele sa dai in el ca doar el si Mocio te-a facut si pe tine.
    Muscai ca doar ii bagi in buzunar nu stiu astia toti nici 10% din ce cunosti tu.
    Avem nevoie de oameni pregatiti nu cioflengari si hoti ca altfel ajungem comuna Otelu Rosu

  8. Ion

    Sandu Florei, Magda, si sustinatori ai lui Lupsac gura mica, joc de glezne ca sunteti prea nepregatiti pt secolul asta ! Beshina mamii voastre de ciobani.

  9. Nica

    Pai cine e si Sandu Florei,toata lumea stie si povestea lui cu a imparatului SIMI…voi stiti de ce il uraste asa se tare?… l-a plimbat cu masina si ii fura euro de prin buzunare cand era beat…mai tarziu il pupa in fund si pe LUCA,iar acum tot acelasi Sandu Florei e in limba dupa Magda,zice ce e mai proasta de fel si ii pica si lui ceva!!!

  10. Ionel

    Lupsac tu sa nu zici nimic,te plimbai cu Cristina pe bicicleta inainte sa ajunga Simi primar si va facut oameni! Sa ii pupati si talpile…va dat voua terenul de la sosea pe nimic,si atunci ne intrebam ca de ce nu avem terenuri in oras!…De unde aveai mai Petrica atati banii in seif?din munca ta cinstita?…

  11. frend Lup

    Terenul l-a luat de la o persoana nu de la primarie pe o suma foarte mare inainte sa fie Simi primar, a avut masina de la 18 ani.Mai mult l-a ajutat el pe Simi decat Simi pe el.Poate nu stiai dar in 2006 cand a fost numit sef la finante avea in conturi peste 500.000 de euro, mai multe centre de colectare si societati comerciale cu cateva milioane de euro cifra de afaceri. Ce a facut baiatul asta a facut singur pe mintea si pe puterile lui, nu va mai dati cu parerea daca nu stiti…..

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei