Ziua Femeii a fost sărbătorită vineri, 11 martie, la Cantina de Ajutor Social din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, mai mult de 200 de persoane, cea mai mare parte pensionari, dar şi invitaţi ai acestora, ținând să participe la această de-acum tradițională manifestare.
În discursul care a deschis petrecerea, Paraschiva Radu, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din urbea de pe malurile Timişului şi Sebeşului, a spus că instituţia pe care o conduce a organizat, împreună cu Primăria Caransebeş, această acțiune tocmai pentru ca persoanele de vârsta a treia să mai uite de grijile cotidiene care le apasă.
Invitat la eveniment, alături de alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, primarul Marcel Vela a apreciat calităţile de organizator ale Paraschivei Radu, după care a adăugat: „Le doresc tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară plină de flori, şi tuturor bărbaţilor să le înţeleagă pe toate doamnele, pentru că ele sunt cele care înţeleg, care muncesc, cele care iartă, cele care ne fac viaţa frumoasă… Pentru toate aceste lucruri, noi, bărbaţii, trebuie să le spunem «Mulţumesc şi La mulţi ani!». Iar dacă am putea opri timpul în loc, clipa pe care am ţine-o de mână, cu siguranţă, ar trebui să arate ca cea mai frumoasă dintre femei. Sunteţi tot ceea ce poate fi mai frumos pe pământ şi sunt momente când noi, bărbaţii, simţim că e nevoie să vă spunem acest lucru. Iar aceste clipe sunt tocmai acum”, a spus Marcel Vela.
Cheful a fost unul extrem de încins, ringul de dans dovedindu-se, adesea, prea mic pentru numărul mare al celor de toate vârstele care au ieşit la joc, muzica fiind asigurată de Taraful Olanii.
Cosmin VLAD
