Pensionarele reșițene secondate îndeaproape de companionii pensionari, au sărbătorit Balul Primăverii în ziua de 8 Martie printr-o petrecere mai ceva ca-n junie la restaurantul Dușan și Fiul, probabil singurul local din municipiul de pe Bârzava disponibil să primească peste 500 de persoane într-o singură seară întrânsul.
Tinerii de vârsta a III-a nu au venit cu scopul de a „atârna“ pe la mese ori să fie puși în situația de a fi rugați să pătrundă pe ringul de dans. Pensionarii au fost în adevăratul sens al cuvântului modele pentru tânăra generație, cea care ar fi meritat să fie prezentă într-un număr mare pentru a vedea cum știu acești temerari și venerabili cetățeni ai Reșiței să se distreze.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665177320780″]
Chef de chef într-o seară care a avut de toate pentru toate doamnele și domnișoarele pensionare, atât din puncte de vedere muzical, cât și gastronomic. Că vorba ceea, de băut am mai mânca! Atmosfera de cântec, joc și voie bună a fost întreținută de interpreta Mirabela Delia, acompaniată de o formație instrumentală, în vreme ce muzica ușoară a fost asigurată la platane de Dj Leo Stanciu.
Evenimentul a fost organizat prin reunirea mai multor ligi ale pensionarilor din Reșița, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Reșița. Din partea administrației locale, un scurt cuvânt a fost rostit de viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, cel care a venit însoțit la manifestare de doamna Crina.
Sergiu TABAN

O petrecere superba si de neuitat,se cuvin multumiri Primariei Resita si Ligii pensionarilor.