Consiliul Județean se confruntă cu probleme în găsirea unui operator care să se ocupe de gestionarea deșeurilor în viitorul deponeu de la Lupac. Deși lucrările la proiectul de implementare a unui sistem integrat de management al deșeurilor sunt în întârziere față de termenul stabilit inițial, autoritățile județene riscă să se trezească în situația în care deponeul de la Lupac să fie finalizat, dar să nu fie utilizat deoarece nu se reușește găsirea unui operator.
O primă licitație pentru desemnarea unui operator a trecut fară să fie depusă nici o ofertă. Presate de timp, autoritățile județene au decis să modifice criteriile de atribuire a acestor servicii.
„După procedura primă în care s-a desfășurat licitația au fost solicitate foarte multe clarificări și pentru a evita alte problema la viitoarea licitație. Știți că suntem contratimp vizavi de desemnarea unui operator în cadrul deponeului de la Lupac. Ne aflăm în situația în care avem toate șansele să finalizăm obiectivul din punct de vedere constructiv și să nu reușim să avem finalizată licitația pentru operatorul care va prelua activitatea în interiorul deponeului”, a precizat vicepreședintele forului județean, Ilie Iova.
Pentru a atrage cât mai mulți operatori care să participe la următoarea licitație, în ultima ședință de Consiliu Județean s-a decis renunțarea la anumite cerințe privind studiile și experiența participanților. De asemenea, s-a coborât ștacheta și în ceea ce privește vehiculele de care dispun viitorii operatori:
„S-a renunțat la cerința de furnizare a autovehiculelor „minim Euro 5” și înlocuirea cu cerința „autovehicule cu ITP la zi și autorizate să circule pe drumurile publice”, pentru a da posibilitatea participării la licitație a unor ofertanți licențiați cu posibilități financiare mai scăzute, având în vedere cantitățile de deșeuri ce trebuie gestionate”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat de consilierii județeni.
În plus, a fost recalculată cantitatea de deșeuri generată de populație, având în vedere că la calculele anterioare au fost folosite datele raportate în anul 2008, iar de atunci, potrivit recensământului din 2011, numărul populației a scăzut.
Karina TINCUL

Nu stiu de ce ,dar nu am incredere deloc in capacitatea profesionala si intelectuala a acestui personaj!Punct!
Ce s-a intamplat, a murit Padureanu? Ca parca era rezervata treaba pentru el.
ADI Deseuri ce pazeste? Mai uitati-va, fraierilor, si in statut, nu numai in cont, ca va faceti de rahat, papagalilor.