Mai bine de zece persoane din satul Fizeş, ce aparţine de comuna Berzovia, şi-au făcut pancarte, trompete şi fluiere şi s-au postat în faţa Primăriei. Protestează şi spun că vor să arate tuturor cum îşi bate joc de ei primarul Aurel Luca, despre care spun că este total dezinteresat de locuitorii din satul Fizeş.
„Este un sat mic, cu puţini alegători şi noi nu contăm pentru domnul primar”, spune revoltat unul dintre protestatari.
Primarul Aurel Luca, în loc să calmeze spiritele, îi acuză pe protestatarii din Fizeş că nu şi-au plătit impoziele la primărie cu anii. Asta în timp ce protestatarii susțin că nu au pentru ce plăti taxe şi impozite către o primărie care nu face nimic pentru ei. Supăraţi pe indolenţa primarului, puţinii protestatari au scos şi corturi, pe care le-au montat în faţa Primăriei Berzovia şi au intrat în greva foamei.
„Am trimis o ambulanţă de la Bocşa să le verifice starea de sănătate a greviştilor, să le ia glicemia. Ieri am fost personal şi am discutat cu protestatarii, i-am rugat să nu facă gesturi extreme căci, după cum ştiţi, greva foamei le poate afecta sănătatea, tocmai de aceea am şi trimis o ambulanţă acolo, să fie mereu ţinuţi sub observaţie medicală” , explică Sebastian Purec, subprefectul judeţului Caraş-Severin şi cel care, practic, conduce Instituţia Prefectului, până la numirea unui nou prefect.
Protestatarii s-au postat şi astăzi, încă de dimineaţă în faţa Primăriei Berzovia şi spun că nu vor renunţa la protest până ce nu se va rezolva problema drumului judeţean ce leagă Berzovia de Fizeş şi banii sifonaţi, spun ei, de constructori nu se vor regăsi în lucrări.
Recent, un raport al Curţii de Conturi ajuns în presă devoala faptul că aceste drumuri au fost plătite de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin către constructor, fără a fi făcută şi recepţia lucrărilor, fapt care i-a scandalizat şi mai mult pe protestatarii din Fizeş.
Diana RADU


Sa ne fie clar, pe DJ572 au lucrat doua firme una pe extravilanul localitatii Fizes si cealalta in intavilanul localitatii Fizes. Ambele lucrari au fost de pietruire. Garantia unei lucrari de pietruire este de pana in 6 luni, asta in functie de tonajul vehiculelor care circula pe drumul respectiv si de eventualele calamitati care pot afecta drumul. Problema nu sunt lucrarile facute la Fizes, care cu banii care au fost alocati s-a facut cum s-a putut mai bine. Problema este lipsa unui program national multianual, 4-5 ani, de reabilitare si/sau modernizare (reparatii capitale) care sa fie finantat de la bugetul central si din fonduri europene pentru 150-200 de kilometrii in fiecare judet din tara. Astfel in 5 ani de zile, daca licitatiile se fac corect si executia lucrarilor este facuta de profesionisti atunci vom avea drumuri judetene bune in fiecare judet, inclusiv in judetul Caras-Severin. Si sa nu uitam de functionarii publici de specialitate de la DADPP care ar trebui platiti cu salarii mult mai mari, deoarece nu poti cere implicare si lucrul bine-facut, daca nu se stimuleaza lucrul bine-facut. Cu 1000-1500 de lei net pe luna, numai ca vi si pleci de la lucru, este suficient, pentru ca sunt destule zile cand angajatii, de la drumuri judetene ai DADPP-ului fac 10-20 de km pe jos la 37-39 de grade Celsius, lucreaza sambetele si duminicile la activitatea din timpul iernii si mule altele si fara nici un ban. Dar, problema salariala cat si strategia de reparatii a drumurilor judetene din Romania, se hotareste la Bucuresti, acolo este capul si capul de acolo este stricat, exact ca la peste. Guvernul de tehnoratati este incapabil sa faca o lege a salarizarii aplicabila pentru cei care lucreaza cu adevarat si este incompetent sa conceapa si sa puna in aplicare un program national de reparare a drumurilor judetene pentru fiecare judet din Romania.