Protopopul Reșiței, Petru Berbentia, schimbat din funcție! „Schimbarea are loc la cererea mea, din motive de sănătate”!

modelmic

Schimbare la conducerea Protopopiatului Reșița! Locul lui Petru Berbentia va fi luat începând cu luna februarie de către preotul Gheorghe Șuveți. Noul protopop va fi investit în funcție pe data de 2 februarie.

Revocarea din funcția de protopop a lui Petru Berbentia nu este în nici un caz o sancțiune și nu are loc în urma vreunei abateri, a precizat pentru Reper 24, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeșului, Casian Rușeț. „Este o schimbare strict administrativă, care are loc potrivit statului nostru, odată la câțiva ani”, a mai adăugat Rușeț.

La rândul său preotul Petru Berbentia a precizat că schimbarea are loc la cererea sa, el solicitând acest lucru din motive de sănătate.

Potrivit prevederilor art. 88 lit. (n și art. 70, alin. 2 din Statutul pentru Organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial din data de 27 ianuarie 2016 preotul Petru Berbentia a fost revocat din funcția de protopop al protopopiatului Reșița, începând cu data de 1 februarie 2016.
În cadrul aceleiași ședinței s-a numit în funcția de protopop al protopopiatului Reșița preotul Gheorghe Șuveți, paroh la parohia Sf. Arh. Mihail și Gavriil din Reșița, începând cu data de 1 februarie 2016. Hirotesia și instalarea în funcție a noului protopop va avea loc la data de 2 februarie 2016 la biserica Sf. Iosif cel Nou de la Partoș din Reșița, începând cu ora 16.00 și va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în prezența membrilor permanenței consiliului eparhial și a preoților din protopopiatul Reșița”, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Caransebeșului.

Petru Berbentia, preot la biserica cu hramul Sfinţii Petru şi Pavel din cartierul Govândari, a fost numit protopop al Reşiţei în 2013. Berbentia a preluat atunci conducerea celor 70 de parohii care aparțin de municipiul Reșița în prezența Episcopului de Caransebeș, PS Lucian, la Sfânta Liturghie participând și cei 90 de preoți aflați în subordinea Protopopiatului Reșița.

Karina TINCUL

Foto: Facebook

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Apostolul

    Mda… trebuie data o sansa si celui nou, nu prea se stie nimic despre el. Si poate tocmai asta-i ciudat, pentru ca despre Berbentia se stiu lucruri bune inca dinaiinte de a fi protopop, unul dintre preotii activi din oras. Ramane un gust amar dupa aceasta schimbare pentru cei care l-au intalnit in viata intelectuala si asa in scadere din Resita. Mult succes noului protopop si multa sanatate celui inlocuit !

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei