În Clisură, încă se pune căruța înaintea cailor! Popas turistic, la care turiștii nu pot ajunge!

modelmic+editorial

Dezvoltarea turismului în zona localității Moldova Nouă bate pasul de loc de ani de zile, deși zona beneficiază de un potențial enorm. Insula Ostrov, situată în apropierea orașului de la malul Dunării, una din cele mai exotice destinații din județul Caraș-Severin, nu este pusă în valoare aproape deloc. Proiecte au existat și încă există, până în acest moment însă fără finalitate. 

Turiștii care doresc să ajungă în prezent pe insula Ostrov practic nu au aproape nici un mijloc de deplasare la dispoziție. Dacă totuși reușesc să găsească o ambarcațiune la una din pensiunile din zonă, trebuie să fie pregătiți pentru o debarcare cu aventuri, având în vedere că pe insulă nu există nici un ponton. Ce există în schimb pe insulă, culmea, este un popas de odihnă pentru turiști! De băncile montate acolo din inițiativa unui ONG din zonă se bucură cel mult caii sălbatici de pe insulă, având în vedere că turiștii nu prea ajung pe Ostrov.

Lucrările s-ar putea schimba peste câteva luni, în cazul în care Asociația Dunărea Moldova Nouă, cea care s-a ocupat și de montarea băncilor, va reuși să atragă fonduri pentru amplasarea de pontoane și cumpărarea de ambarcațiuni, după cum explică președintele asociației Corneliu Martin:

„Prin proiectul „Ostrov, oază de sănătate”, am montat bănci pentru un popas de odihnă pentru turiști și am montat o hartă a insulei Ostrov, cu traseele turistice. Urmează pe alt proiect să achiziționăm două pontoane și să ducem turiștii în Ostrov să le arătăm fauna și flora specifică ariei avifaunistice. Vom încerca să obținem finanțare pentru un proiect prin  care să achiziționăm două pontoane, un ponton pentru ambarcațiuni ușoare, să zic de 50 de persoane, până în 10.000 de euro și două ambarcațiuni de 50 de persoane, în jur de 40.000-50.000 de euro ambarcațiunea. Un ponton îl vom amplasa pe Ostrov, iar celălalt în Moldova Nouă, poate chiar în zona falezei. Dacă reușim, putem spune că lucrurile vor începe să se miște în zonă”.

Desigur, ar fi nevoie și de o ecologizare serioasă a zonei, având în vedere că în zonă s-au adunat tone de peturi și gunoaie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Razvan

    Ce caruta , ce fata cailor . Titlul nu are nimic cu continutul . Reper24 , inca o data demonstrati ca sunteti slabi ……

  2. nikola k

    In primul rand faceti denumiri corecte nu fiti ca raposatul tovaras primar care a scris pe port portul MOLDOVA-NOUA ce a produs mare incurcatura in randul marinarilor, Ostrovul MOLDOVA NOUA e o idiotenie care pune im imcurcatura turistii din start deoarece e vorba de vreo 5 km distanta corect este ostrovul MOLDOVA VECHE ca apartine celei mai mari comune din clisura care a fost desfiintata pe criterii nationaliste de primarul comunist si apropo s-a intrebat cineva cine sant adevaratii proprietari ai terenurilor de pe insula terenuri furate in cel mai josnic mod de o clica de tradatori si hoti care se plimba liberi in loc sa fie demult la pensiunea JILAVA pentru fraudele comise care sant conform manelistului GUTA fara numar fara numar

  3. Vali

    Consiliul Judetean are un serviciu de turism, sunt curios ce realizari si de ce proiecte s=a ocupat in ultimii ani? Cu ce se vor lauda PSD si PNL in urmatoarea campanie? Intr=un judet cu potential turistic extraordinar, “cu mari proiecte”, turistii ii numaram pe degete.

    1. George

      ASA BINE AU ADMINISTRAT SI PNL SI PSD INCAT NU VINE NIMENI PE LA NOI. INVESTITII, PROIECTE… APROAPE ZERO, SAU CARE AU FOST FACUTE, DOAR ASA FARA A AVEA O VIZIUNE…

  4. ivan

    In primul rind despagubirile la fostii proprietari ai pamintului de pe ostrov du acea restul,niciodata in orasul asta amarat nu s a lucrat cu cap sarim unele etape, dam peste cap lucrari ,in ani 90 dupa revolutie orasul moldova noua si orasul veliko gradiste erau aproape identice sarace ,zone defavorizate, astazi dupa 25 de ani nu exista comparatie cer si pamint distanta

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei