Elevii Colegiulului Naţional Mircea Eliade Reşiţa, învăţaţi să dezbată

e1

Elevii Colegiulului Naţional Mircea Eliade Reşiţa, învăţaţi să dezbată

    Elevii Colegiului Naţional ,,Mircea Eliade” au demonstrat că ştiu să îşi pună în valoare talentul oratoric atunci când acest lucru le este cerut, dovedind calităţi reale de buni comunicatori.

 Chelgate România a lansat la Reşiţa în numele Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a patra ediţie a campaniei de informare „Europa, casa noastră”, o iniţiativă menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar, în diverse forme de învăţământ (primar, gimnazial, liceal).

e2

 Reprezentanţii Chelgate România din Bucureşti, au purtat în acest sens discuţii cu elevii Colegiului Naţional “Mircea Eliade” Reşiţa pe marginea unor teme europene de interes, şi au susţinut o prezentare despre arta de a vorbi în public şi leadership.

Specialiştii Chelgate care au fost impresionaţi de modul în care s-au prezentat cei prezenţi, i-au încurajat pe tineri să facă pasul înainte şi să se înscrie în concursul de proiecte “Lider European”, ne-a transmis profesor Ghiorghiţa Fercea, director adjunct al Colegiului Naţional Mircea Eliade din Reşiţa.

e3

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN)a lansat a patra ediție a campaniei de informare și comunicare „Europa, casa noastră”. Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal și are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.

Elevii de la Colegiul Naţional “Mircea Eliade” Reşiţa au putut dezbate, împreună cu reprezentantul Comisiei Europene, expertul Claudia Oprescu (Chelgate România, Bucureşti) despre ce înseamnă leadership şi arta de a vorbi în public.

e4

Concursul „Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională. Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reușite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la București și își vor prezenta proiectele în fața unui juriu. Se vor acorda 3 premii a 500 euro și 5 mențiuni a câte 100 euro fiecare. Profesorii coordonatori ai echipelor finaliste vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană.

De asemenea elevii au fost informaţi despre concursul video “Uniunea Europeana în 10 cuvinte”.

Câștigătorii acestui concurs vor primi 6 tablete. Elevii care se vor clasa pe primele 3 locuri din clasele V-VIII și cei care vor ocupa primele 3 locuri din clasele IX-XI vor primi câte o tabletă  si diploma. Profesorul coordonator va primi o diploma de participare, a adaugat director adjunct al colegiului Mircea Eliade, Ghiorghita Fercea.

 Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei