Litigii și șantiere neterminate la Herculane! Noul pod peste Cerna a rămas fără constructor!

modelmic

Iarna nu vine cu vești prea bune pentru Băile Herculane. Cu toate că începutul verii avea planuri mari pentru stațiune cărășeană, problemele legale ale edilului-șef, Nicușor Vasilescu, au lăsat un haos greu de controlat.

 

În primul rând, agenda verii presupunea construirea unui nou pod peste Cerna, pe fonduri europene, care să facă legătura cu străzile Izvorului și Zăvoiului, fără ca mașinile să mai fie nevoite să străbată Centrul Istoric.

Odată realizat, acest pod ar fi făcut posibilă transformarea zonei centrale în alee pietonală și devierea circulației.

Din păcate însă, lucrările nu s-au mișcat după programul stabilit în momentul semnării contractului, astfel că, în prag de iarnă, stațiunea nu se poate mândri decât cu baza construcției ridicată și cu un șantier închis temporar din cauza unui litigiu cu firma constructoare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655816600001″]

În aceste condiții, vice-primarul Gore Domilescu, cel care a preluat frâiele Primăriei după ce edilul-șef a fost arestat la domiciului, susține că singura soluție de finalizare a investiției este găsirea unui nou constructor și, automat, reproiectarea acesteia pe o altă axă de finanțare.

„La pod ne confruntăm cu o problemă de litigiu cu firma care se ocupă de construcții. Trebuie să găsim o nouă firmă care să o ia de la capăt cu lucrările și trebuie o reproiectare pe o altă axă”, susține vice-primarul Gore Domilescu.

IMAG4006

IMAG4005

CITEȘTE ȘI: Pod nou la Herculane! Centrul Vechi scapă de mașini și devine alee pietonală!

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei