Deputat Valeria Schelean: vicepremierul Gabriel Oprea comparabil la număr de misiuni cu ISU Caraș-Severin!
Co-președintele PNL Caraș-Severin, deputatul Valeria Schelean afirmă că în cazul în care informațiile publicate de către diverse instituții mass-media sunt adevărate și domnul Vice Prim-Ministru, Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a avut în acest an, adică în primele zece luni ale lui 2015, 1.500-1.600 de misiuni urgente, atunci Oprea poate să concureze, de unul singur, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin “Semenic”, care, în anul 2013, a avut cam tot atâtea intervenții. Atât vicepremierul Oprea, cât și sutele de salvatori de la ISU “Semenic” au avut tot 5 urgențe pe zi.
„Dacă vine vorba să ne uităm și la perfomanțele din 2014, atunci ISU Caraș-Sverin se detașează net, cu 2.693 de intervenții de urgență, lăsând în urmă cele 1.500-1.600 de misiuni din 2015 ale domnului Gabriel Oprea“, își continuă atacul ironic deputatul Schelean.
Potrivit bilanțului oficial publicat pe pagina proprie de internet, ISU Caraș-Severin “Semenic” a avut în tot anul 2013, 1.762 intervenții în situații de urgență. Rata intervenţiilor ISU “Semenic” a fost de aproximativ 530 la 100.000 de locuitori şi de 210 la 1.000 km pătrați. În timpul intervenţiilor au fost asistate 1.138 persoane (din care 125 copii), au fost salvate 5 persoane (din care un copil) şi aproximativ 100 de animale, fiind protejate bunuri în valoare estimativă de 550 milioane lei.
„Dacă toate aceste date ale salvatorilor cărășeni sunt transparente, nu știm mai nimic despre cele 1.500-1.600 de misiuni urgente pe care le-a avut domnul Oprea în anul 2015, dar, dacă este să dăm crezare mărturiilor redate sub protecția anonimatului, aceste urgențe ale lui Gabriel Oprea sunt de natură personală și includ vizite la frizerie, la restaurant, vizite în familie sau, pur și simplu, deplasarea cu girofarul spre domiciliu.
Domnul Gabriel Oprea este o rușine pentru toți cei care poartă uniformă în cadrul Ministerului de Interne și este o rușine pentru toți cei care folosesc girofarul pentru că se grăbesc să salveze vieți“, arată în documentul remis deputatul liberal Valeria Schelean.
Sergiu TABAN

“deputatul Valeria Schelean” ar face bine sa se uite in ograda proprie. Exact la fel facea si vamesul blaga cand era ministru si nu am vazut-o pe domnisorica asta sa se sesizeze. Deasemenea nu am vazut-o iritata cand cei doi soti ai ei faceau furaciunile. Chiar nu putem crede ca nu stia absolut nimic. La fel zicea si Udrea.De ce la basisti nu se pune nicidata? Din pacate pentru noi cei care am fi votat poate cu pnl-ul, pana cand asemenea personaje de trista amintire nu pleaca iar partidul nu se curata, nu mai pupa de la noi nici un vot! Astia chiar nu sunt o alternativa la actualii guvernanti. Sunt doar cu ciocul mare!