Peste 6 milioane de lei au fost investiți în informatizarea registrului agricol din Caraș-Severin, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean în parteneriat cu 15 primării, beneficiarele sistemului informatic nou creat. Este vorba de un sistem prin care se dorește eficientizarea serviciilor puse la dispoziția cetățenilor și a mediului de afaceri, prin eliminarea birocrației excesive.
Proiectul „Gestiunea în sistem informatic a registrului agricol și a altor servicii publice destinate cetățenilor în cadrul unor unități administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin” a fost cofinanțat prin fondul European de Dezvoltare Regională, principalul său obiectiv fiind obținerea unei gestiuni mai bune a problemelor legate de posesia și folosința terenurilor agricole. Beneficiarii finali al acestui proiect vor fi cetățenii, care nu vor mai trebuie să facă mai multe drumuri pe la diferite instituții pentru obținerea unor acte sau avize, toate datele urmând să fie disponibile prin intermediul noului sistem informatic.
Odată cu realizarea acestui sistem crește gradul de comunicare între diferite instituții care utilizează Registrul Agricol, fiind creată o platformă de legătură între Unitățile Administrativ – Teritoriale din județ, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Oficiul Național al Registrului Comerțului.
„Proiectul este foarte important pentru că în primul rând ușurează munca tuturor, chiar dacă acum, merge un pic mai greoi datorită reticenței angajaților din administrație. Dar, chiar dacă se fac mici greșeli, ele se îndreaptă pentru că nu sunt catastrofale”, a precizat managerul proiectului Martin Motolan, cu ocazia conferinței de încheiere a proiectului.
Pentru a putea beneficia de acest sistem informatic, primăriile partenere la proiect au fost dotate cu echipament IT de ultimă generație. Cele 15 unități administrativ -teritoriale participante la proiect sunt: Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Armeniș, Băuțar, Berzeasca, Buchin, Bucoșnița, Bozovici, Fârliug, Luncavița, Ramna, Slatina Timiș, Teregova și Sacu.
Pe viitor, dacă acest sistem informatic se va dovedi un succes, Consiliul Județean Caraș-Severin are în vederea atragerea de noi fonduri pentru extinderea acestuia în alte 15 unități administrativ-teritoriale.
Karina TINCUL

