Motociclistul cascador, parfumat bine şi fără carnet
Poliţiştii cărăşeni au intervenit la acest final de săptămână la un accident sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că V. A., în vîrstă de 27 ani, în timp ce conducea o motocicleta între localităţile Biniş şi Doclin, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în şanţul de la marginea drumului.
În urma accidentului acesta a declarat verbal că nu a suferit vătămări corporale dar nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie. La testarea tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,71 mg/alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, ne-a transmis agent principal de poliţie Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvînt al IPJ Caraş-Severin.
Sergiu TABAN
