După-amiaza de vineri, 25 septembrie, avea să fie ultima pentru un cuplu căsătorit din Cornea care a avut nefericita șansă de a se deplasa pe marginea Drumului Național 6, la ieșirea din comuna Cornea spre comuna cărășeană Domașnea.
În jurul orei 14:20, un șofer străin, aflat la volanul unui autoturism marca Peugeot 206 înmatriculat în străinătate, a pierdut controlul autovehiculului, ca urmare a neatenției în conducere, părăsind carosabilul.
Chiar în acel moment, cei doi soți din Cornea, care se întorceau spre casă, au fost surprinși de autoturismul scăpat de sub control, cel care i-a lovit violent și i-a proiectat în decor.
În urma impactului femeia a decedat iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal din Caransebeș, unde i se fac raze și analize de către medici, după cum ne-a precizat comisar șef Grațian Simion, de la Serviciul Rutier Caraș-Severin.
În urma femeii decedate a rămas un copil, care se află acum în grija bunicii.
Autorului acestui groaznic accident rutier i se va întocmi dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ne-a transmis același comisar-șef Grațian Simion.
Sergiu TABAN
