Primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, este decis să implementeze proiectul de reabilitare și modernizare a centrului civic al orașului, în ciuda faptului că nu a reușit să obțină finanțare de la București. Edilul a afirmat că proiectul va fi realizat cu fonduri de la Consiliul Local, lucrările urmând să fie demarate chiar în acest an.
„La București a fost refuzat proiectul cu centrul. Am fost puțin debusolat și chiar supărat din cauza acestui fapt, dar am înțeles că necesitățile la ora actuală sunt altele, se pune foarte mult bază pe infrastructură, apă, canal și asfalt și nu sunt bani și pentru a se pava, a se face piațete sau centre civice. În urma acestui răspuns am consultat din nou proiectantul, am făcut din nou calcule la bugetul local și șansele sunt foarte mari ca anul acesta să începem totuși lucrările și să facem un prim tronson din centrul civic”, a precizat pentru Reper 24 Luca Mălăiescu.
Modernizarea și înfrumusețarea zonei centrale a orașului Oțelu Roșu este o dorință pe care edilul Luca Mălăiescu și-a exprimat-o deja de ceva vreme. Proiectul presupune practic schimbarea la față a centrului civic din Oțelu Roșu: înlocuirea pavelelor, amplasarea de bănci, realizarea a două fântâni arteziene, înlocuirea stâlpilor de iluminat și a băncilor, amenajarea de spații verzi.
Proiectul de modernizare a centrului civic din Oțelu Roșu va fi realizat în trei etape, a mai precizat Luca Mălăiescu: „Am împărțit acest proiect deosebit pe care îl avem în 3 tronsoane și anul acesta vom reuși să facem un tronson în valoare de 400.000 de lei. Pentru celelalte tronsoane, investiția este mai mare. Este vorba de tronsonul din fața Casei de Cultură care costă undeva la 900.000 de lei și tronsonul dinspre biserica de lemn care este undeva la 700.000 de lei, asta și datorită faptului că pe aceste porțiuni se află fântânile arteziene care și ele costă foarte mult”.
Anul acesta, autoritățile locale doresc să realizeze tronsonul din partea stângă a Casei de Cultură, urmând ca anul următor să fie modernizat și restul centrului civic.
Karina TINCUL
