Simona Halep, minunea tenisului românesc!

modelmic

Un meci nerecomandat cardiacilor s-a disputat azi noapte la US Open, un joc dinamic, spectaculos cu răsturnări de situaţie şi un popor român ce se poate raporta de-acum la un model sportiv de valoare absolută, unul realizat prin muncă, dăruire totală, tenacitate, talent şlefuit cu grijă de nişte oameni care merită întreaga noastră recunoştinţă. Simona Halep a devenit un nume rostit din ce în ce mai des pe buzele românilor, aşa cum pe vremuri, acum 30 – 40 de ani Nadia şi Ilie Năstase deveneau simbolurile unei naţiuni. Este binemeritată redescoperirea şi identificarea acestui popor cu adevăratele lui valori, cu totul altele decât cele propuse zilnic de sinistrul „entertainment“ de pe micile ecrane.

 

Halep a învins-o dramatic în Sferturile de Finală ale US Open-ului pe Victoria (de unde atâta??) Azarenka, după două seturi de foc, primul adjudecat de româncă 6-3, în vreme ce Azarenka ne-a demonstrat de ce a fost numărul 1 în tenisul mondial, revenind agresivă în setul doi, 4-6. A urmat decisivul,

Game, Azarenka! 0-1! Simona a avut 3 şanse de break, în cel mai lung game al meciului, unul care a durat peste 10 minute. Azarenka a servit extraordinar în momentele importante şi a punctat prima pe tabelă.

Game-ul a început cu un moment rar întâlnit. Simona a cerut un challenge, dar sistemul a întârziat nepermis de mult să dea reluarea şi punctul s-a repetat. Azarenka a fost pozitivă şi a lovit agresiv. S-a impus la 30, după un game pe care l-a dominat. Break, Azarenka! 0-2! Simt că mi se taie răsuflarea!

Setul decisiv este întrerupt din cauza ploii la scorul de 2-1 pentru bielorusă, moment în care Halep luase break-ul şi conducea în game-ul ei cu 40-15. „Cum să înceapă ploaia când a noastră îşi revenise şi era pe val?“ – mă întrebam de unul singur, aşa cum, probabil, la fel ca mine au făcut-o mii de români, milioane vor fi probabil doar atunci când Simona va ridica trofeul campioanei deasupra capului.

398760-simona-halep-wave

Mă gândesc câţi români au stins televizoarele, pentru că mâine merg la lucru. Al meu rămâne ON. După mai bine de o oră şi după ce am ascultat toate comentariile fostului campion Mats Wilander, cel care o dădea aproape câştigătoare pe Azarenka, se reia partida. O pauză ce avea să-i fie benefică Simonei! Halep avea nevoie să îşi câştige prima minge la reluare pentru a egala la game-uri. Iar jucătoarea din România o face cu un as ce denotă încrederea Simonei în forţele ei: 2-2. Ambele jucătoare îşi fac serviciul, 3-3. Locul doi mondial şi cea mai bună tenismană româncă îşi arată clasa pe serviciul ei, într-un set decisiv şi un moment ce avea să fie crucial, e break făcut de Halep, 4-3 !! Mă şterg la ochi, parcă aş visa! Simona are în ea o doză de genial şi toate datele necesare să ajungă lider mondial într-o bună zi, Simona e cea mai bună, Simona trebuie s-o învingă acum şi aici pe Azarenka, sub ochii legendarei Nadia Comăneci care o susţine pe Simona în tribunele arenei Arthur Ashe!

Halep accelerează 5-3! E atât de aproape, cel puţin ca scor! Azarenka nu renunţă şi reduce din diferență, dar mai proaspătă după două ore şi jumătate de joc e românca.

Simona serveşte pentru o semifinală de vis şi face 6-4, în faţa unei adversare redutabile, Victoria Azarenka, al cărei loc 20 în ierarhia mondială ne indică ce stă în spatele locului 2 WTA, pe care îl ocupă actualmente Simona Halep.

 

Note statistice

 

Halep a avut trei ași, Azarenka niciunul, bielorusa a făcut 6 duble greşeli, Simona 5, românca a făcut 40 de lovituri direct câștigătoare, Azarenka a adunat 38, în timp ce la erori neforțate diferența a fost clară în favoarea jucătoarei noastre, 42 – 19.

 

Victoria Azarenka, 26 ani, locul 20 în ierarhia mondială şi finalistă la Flushing Meadows în 2012 şi 2013, o învinsese pe Simona în ambele partide de până acum, jucate în 2012, 6-3, 6-1 în optimi la Doha și o corecţie aplicată româncei de 6-1, 6-1 în optimi la Linz.

 

Semifinala de la US Open este cel mai bun rezultat pentru Halep la turneele de Mare Șlem în 2015, după sfertul de finală de la Australian Open, turul al doilea la Roland Garros și primul tur la Wimbledon. Totodată este a treia semifinală de Mare Șlem pentru Simona, care a mai jucat o finală la Roland Garros și o semifinală la Wimbledon, ambele anul trecut.

 

În penultimul act, Halep o va înfrunta pe italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, care a trecut de Petra Kvitova (Cehia/N. 5), cu 4-6, 6-4, 6-2. Pennetta o conduce pe Simona cu scorul de 3-1 la meciurile directe, după ce a învins-o în 2010 la Marbella, în sferturi, cu 6-4, 7-6 (4), în 2013 în optimi la Bastad, când Simona a abandonat la 4-6, 7-5, 2-0, și în 2013 chiar la US Open, cu 6-2, 7-6 (3), în optimi. Singurul succes al româncei s-a înregistrat anul acesta, la Miami, cu 6-3, 7-5, în optimi, Halep jucând apoi finala.

Simona Halep și-a asigurat prin victoria de miercuri, cu Azarenka, un cec de 805.000 dolari și 780 de puncte WTA.

simona-halep-0809

Simona Halep joacă semifinala în această noapte, de la ora 4, pe Eurosport!

 

Simona Halep nu are timp de odihnă după victoria impresionantă cu Viktoria Azarenka! Halep joaca azi în semifinale cu italianca Flavia Penneta, în jurul orei 4, după prima semifinală, dintre Serena Williams şi a doua italiancă semifinalistă, Roberta Vinci, care e programată la ora 2.

 

Simona a declarat că are destulă energie că să se bată cu Pennetta, o adversară experimentată, trecută de 30 de ani, obişnuită cu meciurile lungi şi obositoare.

“Am jucat împotriva Flaviei şi ştiu că trebuie să lupt pentru fiecare punct atunci când ne înfruntăm. Mă aştept la un meci greu, pentru că e o jucătoare formidabilă. Sunt convinsă însă că şi eu pot să mai fiu puternică încă o zi”, a spus Simona la finalul partidei cu Azarenka.

 

Să ajungi în semifinale la US Open reprezintă deja o mare performanţă, buni prieteni, iar faptul că în această postură se regăseşte o româncă nu poate decât să ne facă mândri de rezultatul Simonei Halep!

 

Mult succes şi îţi mulţumim SIMONA HALEP!

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. LuxPhotoFuchs

    Halep nu este cea mai bună tenismană româncă, dar poate ajunge…VIRGINIA RUZICI are în panoplia ei un titlu de Grand Sleam, Roland Garros-ul sau French Open-ul anului 1978 când a învins-o în finală pe Mima Jausovec cu 6-2, 6-2

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei