Drum liber la Cozla! Blocurile de piatră care au blocat jumătate de an Clisura Dunării vor fi detonate!

modelmic

Luni, în urma unei şedinţe tehnice de lucru s-a stabilit exact modalitatea prin care blocul de piatră care blochează de mai bine de jumătate de an Clisura Dunării, va fi într-un final detonat pentru eliberarea drumului.

 

Căderile de piatră au avut loc în zonă în 23.02.2015 pe DN 57 km 65+600, și nici până astăzi autoritățile județene nu au căzut de comun acord și nu s-au implicat activ în rezolvarea situației. La mai bine de jumătate de an de la incident, se pare că autoritățile competente s-au decis să se mobilizeze.

Astfel, începând de astăzi în intervalul orar 11:00 – 17:00, blocurile de piatră vor fi detonate de către echipa pirotehnică a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, sprijinită de echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Reşiţa din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin.

De asemenea, tot astăzi se va interveni și pentru dislocarea stâncii ce ameninţă să se prăbuşească.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii şi în siguranţă a lucrărilor sunt implicaţi şi specialişti ai Secţiei Drumuri Naţionale Orşova, echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, voluntari din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat (Salvamont) şi Oficiul de Căpitănie Moldova Veche.

De asemenea, S.C. C.E.Z. Distribuţie S.A. va întrerupe furnizarea curentului electric către consumatorii din vecinătate pe perioada acțiunii de detonare.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei