Mare sărbătoare, mare pe platoul Bucegi cu ocazia Zilelor Aninei, acolo unde s-au desfășurat pe parcursul celor trei zile evenimente sportive, au avut loc spectacole de muzică ușoară dar și un regal de folclor tradițional în cele trei zile dedicate Zilelor Aninei.
Cu această ocazie a fost lansat și un prim volum al monografiei Aninei, intitulată „Anina geografie și istorie“ și editat cu sprijinul Primăriei Anina și al Consiliului Orășenesc Anina, autorii fiind Cristian Liviu Mosoroceanu și părintele dr. Alin Muntean, despre al căror efort Ilie Chelariu consemnează: „Este primul din cele trei volume ce își propun să dea o imagine completă a Aninei, așezare ale cărei repere definitorii – istorie, geografie și oameni, sunt speciale și demne de acest demers editorial care, în final, va însemna peste o mie de pagini! Efortul autorilor este considerabil și deschide poarta cea mare a istoriei Aninei, una zbuciumată, dar și frumoasă, ca o poveste cu feți frumoși și zmei“, am încheiat citatul.
Ziua de sâmbătătă a fost cea dedicată tinerilor, invitați fiind cu această ocazie, folkiștii Dorian Ianoș și Cătălin Gal, cantautorul Cristian Buică, trupa Sens Unic, entertainerii de la Today – Nano, Bobo și Dana Matei. O prestație extrem de bine primită de public a fost cea a trupei clujene Incognito iar AMI a fost cireașa de pe tort, hiturile ei fiind binecunoscute de publicul care a interpretat împreună cu artista „Costa Rica“, „Otra vez“, „Trumpet Lights“ sau „Deja Vu“.
Seara s-a încheiat cu recitalul finalistului X Factor, Cristian Goaie din Constanța, cel care a demonstrat calități vocale nebănuite dar și cu Dj-ul Black Sound, originar din Anina dar despre care s-au scris legende până și în cluburile de la Ibiza.
Momente inedite au fost cele în care cetățeanul Aninei, Felix, cel care a dansat de la ora 16:00 și până după miezul nopții, a compărut în fața publicului și a răcnit câteva refrene din piese ultra-cunoscute în vreme ce doamna Elisaveta Gheorghe, locul 3 în competiția de table, a primit o dilpomă specială din partea organizatorilor, în semn de apreciere pentru iertarea arătată celorlalți concurenți. Tot pe scenă a rostit cu emoție câteva cuvinte și Uica Mihai, sau poetul reșițean Mihai T. Ioan, cel care a preparat bucate tradiționale cu această ocazie. Dincolo de aceste momente, ca și amfitrion al evenimentului am fost onorat să-i cunosc pe acești tineri talentați și să pot citi pe chipul aninenilor bucuria.
Duminică, la joc și voie bună!
Nu mai puțin degustată de către public a fost ziua de odihnă de la Anina, cetățenii savurând momentele pregătite de Primăria și de consilierii orașului lor. Chiar după prânz fanfarele au răsunat pe platoul Bucegi, la 150 de ani de la înființare Fanfara din Anina, la care s-au alăturat, rând pe rând, Fanfarele din Răcășdia și Bănia. Programul coregrafic a reunit la Anina ansamblurile Bocșana, Hora Carașului din Oravița, Iedera din Oțelu Roșu, Ion Luca Bănățanu din Bozovici, Ansamblul Doina al casei de Cultură din Anina și Semenicul din Reșița.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157656658439056″]
Desigur interpreții de muzică populară au fost pe drept cuvânt sarea și piperul evenimentului duminical, Ana Pârvulescu Cega, Liliana Laichici și Petrică Mîțu Stoian extaziind publicul prin cântecele oferite cu această ocazie.
La miez de noapte artificiile au luminat cerul iar aninenii au plecat spre case cu gândul la sărbătorile de la anu’! La Mulți Ani, Anina!
Sergiu TABAN


Domnule Taban nu as putea sa nu ma intreb cum se face ca laudati rugile din orasele invecinate Resitei si ruga de la noi ati criticato asa de vehement ? Oare sa fie doar antipatia fata de orasul si oamenii de aici sau e ceva ura pe fata legate de Primaria Resita ? Rusine sa va fie, sunteti un om ( daca as putea sa va numesc om ) fara coloana vertebrala care faceti articole doar pentru a sadisface anumite partide si oamenii care au o antipatie fata de Primar si fata de restul cetatenilor din acest oras. O ultima recomandare as incerca sa o fac reveniti cu picioarele pe pamant si incetati sa fiti un catel care isi cauta mai multi stapanii !!
Bravo! Nea Ovidiu, putem compara caracterele celor doi primari? Spre deosebire de Stepanescu primarul Aninei nu te fu_e cand pleci de la el din birou, asta dupa ce imediat inainte in birou a batut palma. Asta trebuie sa recunosti tu si toti lingaii de Stepanescu, nu stie tot orasul asta dar Domnul stie si nu va iarta pentru aceasta tradare de oras, de neam, de tara!