Primarul orașului Băile Herculane, Nicușor Vasilescu, în arest la domiciliu!

modelmic

Primarul orașului Băile Herculane, Nicușor Vasilescu, își va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de reprezentanții Tribunalului Caraș-Severin, care au respins cererea Parchetului de a-l aresta preventiv pe edilul de pe Valea Cernei. Aceeași măsură a fost luată și în cazul secretarei Aurelia Dumitrache. 

Nicușor Vasilescu este acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, deși inițial au fost vehiculate și acuzațiile de conflict de interese și spălare de bani, iar Aurelia Dumitrache de complicitate la abuz în serviciu. Ce doi vor rămâne în arest la domiciliu până pe data de 24 august. După decizia luată de magistrați, cei doi, reținuți anterior pentru 24 de ore, au fost puși în libertate.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să nu comunice între ei, precum şi cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii şi cu alte persoane. În cazul în care încalcă obligațiile ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Vă reamintim, vineri ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene  Anticorupţie Caraş-Severin şi Mehedinţi, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Caraș-Severin au descins la sediul Primăriei Băile Herculane, dar și la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Oamenii legii suspectează faptul că angajați ai Primăriei de pe Valea Cernei ar fi înstrăinat, la prețuri subevaluate mai multe imobile apaținând orașului, unele dintre ele situate în zona centrului istoric. Conform primarului Nicușor Vasilescu, aceste vânzări de teren s-ar fi făcut perfect legal.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Vichy

    Aceasta forma de arest a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala. Nu vad cum ar mai putea primi cineva arest la domiciliu. Asa a putut si Udrea sa plece la mare pentru ca arestul la domiciliu s-a transformat in control judiciar.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei