Cărășenii cad pe capete, topiți de căldură! Canicula face zilnic victime la nivel de județ!

modelmic

 

Statisticile Direcției de Sănătate Publică de la nivelul județului Caraș-Severin nu sunt deloc îmbucurătoare. Mercurul bubuie în termometre iar cărășenii cad pe capete în mijlocul străzii topiți de căldurile înfernale.

Un număr de 11 persoane au căzut în stradă, în ultimele zile, din cauza căldurii excesive sau a afecțiunilor de care sufereau.

Echipajele competente fac tot ce le stă în putere pentru ca astfel de cazuri să fie cât mai rare, dacă nu inexistente, dar soarele nu pare să țină cont de eforturile acestora. În zilele în care temperaturile ating peste 40 de grade la umbră, orice plimbare se poate transforma într-o capcană sigură pentru cei care nu pot face față caniculei.

În momentul de față în Caraș-Severin există 16 puncte de prim ajutor, dotate cu dozatoare de apă și aparatură medicală de determinare a tensiunii arteriale, puncte în care sunt prezente și cadre medicale.

Numărul solicitărilor la Serviciul Județean de Ambulanță și SMURD a fost de 195 iar numărul de solicitări la ambulanță, 38.

Potrivit Serviciului de Ambulanță al județului, a existat personal suficient pentru preluarea cazurilor care mecesită intervenție de urgență sau spitalizare.

De asemenea, inspectorii DSP au efectuat 11 controale privind respectarea măsurilor anticaniculă. Procentul de creștere al evenimentelor medicale datorate temperaturilor ridicate a fost de 15 la sută față de ziua anterioară.

„Nu s-a înregistrat niciun deces din cauza temperaturilor caniculare. Recomandăm în continuare abordarea unei atitudini de protecție față de temperaturile ridicate: cât mai multe lichide, evitarea consumului de alcool, hrană ușoară, îmbrăcăminte lejeră, de preferință cu purtatul de pălării sau șepci deschise la culoare. Persoanele în vârstă și copiii trebuie să evite expunerea la soare la orele prânzului iar bolnavii cronic să se asigure că își urmează tratamentele. Recomandăm, de asemenea, și limitarea activităților fizice în exterior, în condiții de temperaturi caniculare”, explică reprezentanții DSP Caraș-Severin.

Alexandra JURCA

 

Foto> media.rtv.net

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei