Vreme caniculară în Caraș-Severin! Ne așteaptă două săptămâni de foc!

modelmic

Vremea caniculară se menține în județul Caraș-Severin și în următoarele zile. Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben pentru județele din Banat și pentru alte regiuni ale țării. Conform ANM, vremea se va menține deosebit de caldă în vestul țării pentru următoarele două săptămâni. 

Conform atenționării cod galben emise de ANM, „miercuri, 22 iulie şi joi, 23 iulie în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi local în Transilvania şi Moldova, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În după-amiaza zilei de marţi, 21 iulie, în sud-vestul ţării disconfortul termic se va menţine accentuat, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice vor fi prezente pe arii restrânse în zonele de munte şi izolat în sudul ţării”.

Regimul termic va rămâne deosebit de cald și în următoarele două săptămâni, cu temperaturi caniculare la nivelul întregii ţări, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă între 20 iulie şi 2 august.

În Banat, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme caniculară, cu maxime ale temperaturii aerului de 35 — 37 de grade, în medie. În cursul nopţilor, mediile termice vor scădea de la 20 — 21 de grade, la început, spre 17 grade pe 22 iulie, după care vor creşte din nou spre 18 — 19 grade. În primele zile din cea de-a doua săptămână, temperaturile scad uşor de la o zi la alta, atingând valori medii diurne de 32 — 34 de grade, pe 28 — 29 iulie, când minimele nocturne vor fi de aproximativ 17 grade. Dar, spre finalul perioadei de prognoză, regimul termic va creşte din nou şi temperaturile maxime vor atinge, în medie, 35 — 36 de grade în primele zile ale lunii august. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile pe arii restrânse în prima săptămână de prognoză, iar probabilitatea pentru averse mai frecvente va creşte în intervalul 26 — 28 iulie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei