Magazinele second-hand, luate la control de OPC
O acţiune tematică de control a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin a scos la iveală o serie de abateri în ceea ce priveşte vânzarea hainelor second-hand în magazinele de profil. Din totalul celor 19 operatori economici controlaţi, 17 au fost găsiţi cu nereguli.
Apărute ca ciupercile după ploaie, magazinele second-hand atrag ca un magnet clienţii, mulţumiţi că în schimbul a doar câţiva lei îşi pot reînnoi garderoba, ce-i drept, cu haine la mâna a doua. Preţurile mici, marfa care se schimbă săptămânal, ofertele de 50 la sută reducere sau orice produs la 1 leu, îi fac pe amatorii de chilipiruri să uite că-şi pot pune sănătatea în pericol purtând produsele uzate. Legislaţia în vigoare prevede că introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtate sau uzate sunt admise numai dacă acestea au fost supuse în prealabil operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie. Astfel, febra cumpărăturilor second-hand a atras şi atenţia Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin, care a organizat în perioada 3 – 14 februarie o acţiune de control la 19 magazine de profil. „Au fost vizaţi 19 operatori economici din judeţ, dintre care 17 au fost depistaţi cu abateri. Valoarea produselor controlate se ridică la 67.550 lei”, a declarat Mirela Răchitan, comisar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin.
Vestea bună este că, de data aceasta, acţiunile de control nu au scos la iveală abateri cu privire la dezinfecţia şi sortarea produselor în funcţie de gradul de uzură. Cei mai mulţi operatori economici, în număr de nouă, au fost sancţionaţi cu amenzi în cuantum de 9000 lei pentru că expuneau la vânzare produse la care nu erau afişate în mod lizibil preţurile. „Alţi cinci operatori comercializau produse second-hand la care se practicau diverse oferte sau reduceri fără a se afişa corect preţul nou alături de preţul vechi barat sau procentul de reducere practicat, motiv pentru care au fost sancţionaţi contraveţional cu amenzi în cuantum de 5000 lei. De asemenea, trei operatori au fost sancţionaţi cu avertismente pentru că la data şi ora controlului nu afişau la loc vizibil certificatul de înregistrare la ORC şi denumirea firmei”, a mai spus Mirela Răchitan.
Diana Radu
