După ce autoritățile locale reșițene au anunțat recent că operatorul deșeurilor cărășene, Green Ecobauer a intrat în insolvență, lucru care ar putea bloca gestionarea gunoaielor la nivel de județ, administratorul provizoriu care va prelua frâiele activității anunță că nu vor fi probleme.
Într-o adresă trimisă către societatea Green Ecobauer, S.C.P. Miriana Mircov Relicons S.P.R.L. anunță că:
„Atribuţiile administratorului judiciar pot fi exercitate după îndeplinirea prevederilor art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicata, aspect ce implică existența sentinţei de deschidere a procedurii insolvenței în dosarul 847/115/2015, sentinţă care până la data prezentei nu ne-a fost comunicată”, explică Lavinia Olivia Iancu, din partea Miriana Mircov Relicons S.P.R.L.
Cu toate acestea, nu poate fi precizată data de la care aceștia vor prelua administrarea și conducerea societăţii întrucât acest lucru presupune comunicarea de către Tribunalul Caraș-Severin a sentinţei de deschidere a procedurii insolvenței, sentinţă necesară pentru menţionarea administratorului judiciar la Oficiul de Registru al Comerţului.
Până atunci însă, se pare că administratorul de drept, adică Green Ecobauer, își va putea exercita atribuţiile cu privire la societatea debitoare până la data menţionării administratorului judiciar la Oficiul Registrului Comerţului, data de la care calitatea de reprezentant legal a SCP Miriana Mircov Relicons SPR.L devine opozabila terţilor.
Alexandra JURCA
Foto: green-report.ro
