Drapelul românesc omagiat în orașul martir, reședință de județ a Caraș-Severinului!

modelmic

La Reșița, în cartierul Govândari, a fost sărbătorită Ziua Drapelului Național, manifestare la care au participat oficialități din administrația județeană și cea locală, protopopul Reșiței, preotul Petru Berbentia, o mână de oameni, curioși din zona inactivă a „cetății de foc“ și evident, nelipsiții jurnaliști, căci dacă ei nu erau, faptele nu se povesteau.

Drapelul românesc a fost arborat după intonarea imnului de stat chiar în Parcul Tricolorului, cel mai potrivit loc, după cum îl recomandă și numele, iar discursul rostit din partea Guvernului a fost lecturat chiar de reprezentantul acestuia în teritoriu, este vorba de prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Miu Ciobanu. Trebuie să menționăm că deși manifestarea era programată pentru ora 10:00, prefectul s-a produs în direct în fața auditoriului încă de la ora 9 și 50 de minute, fapt ce le-a făcut pe două doamne în vârstă să remarce: ăsta e mai neamț ca Iohannis!

 [slickr-flickr search=”sets” set=”72157654681947480″]

Au asistat la acțiunile dedicate Zilei Drapelului Românesc, viceprimarul municipiului Reșița, Lucian Voina, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, comisar șef Viorel Avram, conducătorul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gl.bg. Vasile ZORZOR“ Caraș-Severin, colonel Adrian Bâcleșanu, Directorul Executiv al Direcției Poliția Locală Reșița din cadrul Primăriei Reșița, colonel Alexandru Ciati.

În cadrul ceremoniei militare, care a încheiat evenimentul dedicat drapelului patriei, au defilat ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române, Poliției Române și ai Poliției Locale.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei